Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, anunţă consultare extinsă în partid, vineri, cu 5.000 de membri, pentru decizia privind intrarea la guvernare, el arătând că sâmbătă, dacă decizia este pentru participare la guvernare, să aibă loc o şedinţă a Comitetului Politic Naţional, pentru a se stabili echipa de miniştri.
”Am încheiat această rundă oficială de consultări cu domnul preşedinte Nicuşor Dan. Noi am transmis domnului preşedinte calendarul intern pe care noi îl avem în Partidul Social-Democrat, anume faptul că mâine vom avea acea consultare extinsă în partid cu aproape 5.000 de membri PSD, un vot la ora 13.00”, a anunţat preşedintele interimar al PSD, după consultările de la Palatul Cotroceni.
El a menţionat că sâmbătă, dacă această consultare va duce la un răspuns pozitiv pentru intrarea la guvernare, urmează să se află o şedinţă a Comitetului Politic Naţional, în care să se voteze echipa de miniştri a PSD.
Grindeanu a arătat că mâine vor prezenta toate lucrurile legate de măsuri economice şi de acordul politic, aşa cum s-a discutat până astăzi.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.