Senatul a adoptat, luni, în plen, cu 77 de voturi ”pentru”, 34 de voturi împotrivă 4 abţineri, un proiect de lege care vizează acordarea unei zile libere plătite, la cerere, pentru femeile diagnosticate cu endometrioză.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Iniţiativa legislativă vizează „acordarea unei zile libere plătite, la cerere, în perioada menstruaţiei, pentru femeile diagnosticate cu endometrioză, confirmată medical.

Aceste zile vor fi considerate vechime în muncă şi se vor suporta din fondul de salarii al angajatorului, care va fi compensat parţial din bugetul Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate.

În comisie, a fost admis un amendament care prevede că ”salariatele diagnosticate cu endometrioză pot beneficia lunar, la cerere, de o zi liberă plătită, in baza recomandării medicului specialist obstetrică-ginecologie”.

Ziua liberă plătită se consider ă vechime în muncă şi se suportă de către angajator, care beneficiază de decontarea parţială a cheltuielilor aferente din bugetul Fondului National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, potrivit normelor metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Proiectul de lege a fost semnat de parlamentari de la AUR, POT, PSD şi neafiliaţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.