Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei Guvernului 37/2023 pentru modificarea şi completarea ordonanţei Guvernului 43/1997 privind regimul drumurilor. Intervenţiile legislative sunt argumentate în Nota de fundamentare a OG 37/2023 prin prisma introducerii unei serii „de măsuri dispuse în sarcina administratorului drumurilor cu privire la riscul căderii arborilor pe partea carosabilă a drumurilor publice, precum şi o serie de măsuri privind creşterea gradului de conştientizare utilizării drumurilor închise sau restricţionate”. Propunerea de lege merge la Camera Deputaţilor, for decizional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În zonele în care administratorul drumului constată pericol de căderi de arbori pe partea carosabilă a drumurilor publice, care pot afecta siguranţa participanţilor la trafic, în vederea protejării participanţilor la trafic, precum şi a preîntâmpinării închiderii drumurilor, administratorul drumului înştiinţează ocolul silvic şi unitatea administrativ-teritorială în vederea identificării proprietarului sau administratorului terenului pe care se află arborii în cauză. În termen de 15 zile de la obţinerea datelor de identificare ale proprietarului terenului, administratorul drumului notifică, după caz, ocolul silvic, unitatea administrativ-teritorială, respectiv proprietarul care deţine sau are în administrare terenul respectiv. În situaţia în care proprietarul terenului nu este identificat, administratorul drumului înştiinţează garda forestieră competentă teritorial care, în termen de 15 zile de la înştiinţare, dispune ocolului silvic nominalizat punerea în valoare a arborilor care creează stare de pericol şi valorificarea acestora în condiţiile legii”, prevede ordonanţa Guvernului 37/2023.

De asemenea, în termen de 15 zile de la primirea notificării de către proprietarul sau administratorul terenulu, acesta are obligaţia să solicite ocolului silvic sau ocolului silvic nominalizat să asigure marcarea arborilor care prezintă pericol de cădere.

„Identificarea arborilor care prezintă pericol de cădere se face de către echipe comune formate din reprezentanţi din cadrul ocolului silvic/ocolului silvic nominalizat, din cadrul administratorului drumului şi, după caz, proprietarul terenului. Odată cu identificarea, delegatul ocolului silvic efectuează şi marcarea/punerea în valoare a acestor arbori”, mai arată OG 37/2023.

Conform actului normative, recoltarea arborilor care prezintă pericol de cădere se realizează în cel mult 60 de zile de la data notificării.

„Demersurile pentru întreruperea circulaţiei rutiere în vederea recoltării arborilor care prezintă pericol de cădere se efectuează de către administratorul drumulu”, mai indică sursa citată.

Prin derogare de la prevederile unor articole din Legea46/2008 - Codul silvic, „în zonele în care administratorul drumului constată arbori căzuţi/părţi de arbori pe partea carosabilă, care afectează siguranţa participanţilor la trafic, administratorul drumului degajează partea carosabilă, fiind autorizat să execute lucrările necesare de secţionare, curăţare de crăci şi/sau toaletare a arborilor care creează stare de pericol, precum şi strângerea şi transportul materialelor lemnoase rezultate, fără marcarea prealabilă a arborilor”.

În plus, administratorul drumului notifică în termen de 24 de ore ocolul silvic/ocolul silvic nominalizat cu privire la situaţia creată, iar ocolul silvic are obligaţia de a asigura îndeplinirea prevederilor legale privind evaluarea şi exploatarea masei lemnoase, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, pentru materialul lemnos rezultat.

„În cazul circulaţiei pe sectoare de drum restricţionate din punctul de vedere al maselor sau dimensiunilor ori care sunt închise temporar circulaţiei publice, cu autovehicule care nu au dreptul legal de a circula pe acestea, din care rezultă accidente rutiere sau imposibilitatea continuării deplasării, fiind necesară intervenţia administratorului drumului pentru înlăturarea efectelor accidentelor sau scoaterea vehiculelor de pe aceste sectoare de drum, administratorul drumului:

a) va fi notificat de poliţia rutieră sau Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, care a intervenit la faţa locului, cu privire la daunele rezultate, consemnate în procesul-verbal de constatare, dacă este cazul, şi/sau societatea de asigurări emitentă a poliţei de asigurare RCA sau CASCO, care instrumentează dosarul de daună;

b) întocmeşte şi transmite contravenientului şi/sau societăţii de asigurări, după caz, în termen de maximum 30 de zile de la data notificării prevăzute la lit. a), un deviz cu contravaloarea reparaţiilor şi/sau a daunelor produse, contravenientul/societatea de asigurări, după caz, având obligaţia să o achite în termen de 15 zile de la data primirii procesului-verbal;

c) întocmeşte şi transmite contravenientului şi/sau societăţii de asigurări, după caz, în termen de maximum 30 de zile de la data notificării prevăzute la lit. a), un deviz cu contravaloarea intervenţiei, contravenientul/societatea de asigurări, după caz, având obligaţia să o achite în termen de 15 zile de la data primirii procesului-verbal”.

Prevederile OG 37/2023  vor fi aplicate şi în cazul în care accidentul s-a produs ca urmare a nerespectării obligaţiei de a dota autovehiculele cu anvelope de iarnă, cu lanţuri sau cu alte echipamente antiderapante omologate, pe sectoarele de drum pe care acestea sunt obligatorii.

Senatul a adoptat proiectul de lege, în calitate de prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.