Plenul Senatului a adoptat, luni, proiectul de lege al Ministerului Justiţiei, privind desfiinţarea Secţiei speciale pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (SIIJ), cu 86 de voturi "pentru", 37 de voturi 'împotrivă' şi o abţinere. USR a anunţat că va ataca la CCR proiectul de lege.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de legea a fost adoptat pe 21 februarie de Camera Deputaţilor şi prevede că, după desfiinţarea Secţiei speciale competenţele sale vor fi preluate de Parchetele obişnuite, cauzele urmând să fie instrumentate de procurori anume desemnaţi.

În urma dezbaterilor din comisia juridică de la Senat, magistraţii asistenţi din cadrul ÎCCJ şi Curţii Constituţionale au fost eliminaţi din cuprinsul articolului care stabileşte că infracţiunile anumitor judecători şi procurori intră în competenţa Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, variantă care fusese adoptată de deputaţi.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Senatorii USR au votat împotriva proiectului de lege al Guvernului care, spun ei, reînfiinţează, de fapt, activitatea SIIJ.

”Proiectul depus de ministrul Predoiu este o reînfiinţare a SIIJ, o metodă de presiune a magistraţilor şi o cale de subminare a statului de drept”, au transmis în plen senatorul Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat, cât şi senatoarea USR Simona Spătaru, preşedinta Comisiei de Constitiuţionalitate din Senat.

”Desfiinţarea acestei Secţii Speciale se poate face printr-o lege cu articol unic: «Secţia Specială pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie se desfiiţează». Asta ne spune Comisia de la Veneţia. Desfiinţarea Secţiei Speciale. Propunerea Predoiu se numeşte „de desfiinţare a SIIJ”, dar este, de fapt, o lege de reînviere, de des-re-înfiinţare a Secţiei Speciale, în altă formă. Este aşa cum bine a punctat doamna Scântei, o eficientizare a SIIJ! O ştim şi noi, o ştiţi de fapt şi dumneavoastră, o ştiu şi românii, nu păcăliţi pe nimeni!”, a spus Radu Mihail.

La rândul ei, senatoarea USR Simona Spătaru a argumentat că teama politicienilor de DNA este cea care îi impinge să voteze menţinerea SIIJ într-o altă formă, mai puternică şi mai eficientă.

USR spune că va ataca la Curtea Constituţională L99/2022, proiectul de lege propus de Cătălin Predoiu, prin care se desfiinţează doar de faţadă Secţia Specială de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.