„Nightborn” („Copilul nopţii”), noul film al regizoarei finlandeze Hanna Bergholm, ajunge din 6 noiembrie în cinematografele din România, distribuit de Independenţa Film. Un horror cu umor negru, inspirat din folclorul nordic, care transformă bucuriile şi spaimele maternităţii într-o poveste bizară şi tulburătoare.
„Nightborn” a fost prezentat în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin şi a câştigat două premii la Fantasia International Film Festival 2026, unul dintre cele mai importante festivaluri dedicate cinemaului fantastic şi horror: Cheval Noir pentru Cel mai bun film şi Cheval Noir pentru interpretare, acordat actriţei Seidi Haarla.
Din distribuţie face parte şi Rupert Grint, cunoscut din seria „Harry Potter” şi din serialul horror „Servant”.
Saga (Seidi Haarla) şi soţul ei britanic, Jon (Rupert Grint), se mută într-o casă izolată, în mijlocul unei păduri finlandeze, hotărâţi să înceapă o viaţă nouă. Casa este locul în care Saga şi-a petrecut o mare parte din copilărie, iar cei doi speră să-şi construiască aici familia la care au visat. Numai că, după naşterea fiului lor, Kuura, lucrurile iau o întorsătură neaşteptată. Saga începe să observe că ceva nu este în regulă cu bebeluşul, însă nimeni din jur nu pare să-i împărtăşească îngrijorarea. Nici măcar Jon, care încearcă să o liniştească, fără să înţeleagă cât de mult se teme. Pe măsură ce relaţia lor se deteriorează, graniţa dintre instinct matern, realitate şi coşmar devine tot mai greu de distins.
Pentru Hanna Bergholm, inspiraţia a venit din propria experienţă ca mamă. Regizoarea a vrut să exploreze laturile mai puţin discutate ale maternităţii: oboseala, frustrarea şi dificultatea de a accepta că propriul copil poate fi diferit de cel pe care ţi l-ai imaginat. În „Nightborn”, aceste trăiri se împletesc cu mitologia finlandeză şi legendele despre trolii din păduri, într-un amestec de horror corporal şi umor negru. Bergholm revine astfel la genul care a consacrat-o, după „Hatching” (2022), debutul său premiat la Gérardmer şi Sitges.
Un detaliu inedit al producţiei este folosirea păpuşilor animatronice pentru realizarea bebeluşului Kuura. La crearea lor a contribuit Gustav Hoegen, specialist în animatronică implicat în producţii precum „Star Wars” şi „Jurassic World”. În unele scene, cinci păpuşari au lucrat simultan pentru a aduce personajul la viaţă.
În rolul mamei, Seidi Haarla, cunoscută din „Compartment No. 6”, îşi poartă personajul de la entuziasmul unui nou început până la epuizare, teamă şi disperare. Partenerul ei, Rupert Grint, interpretează un tată bine intenţionat, dar incapabil să înţeleagă ce se petrece cu soţia lui. Actorul britanic, devenit celebru datorită rolului Ron Weasley din seria „Harry Potter”, a mai explorat genul horror în serialul „Servant” şi în filmul „Knock at the Cabin”.
„Nightborn” („Copilul nopţii”) a atras atenţia presei internaţionale încă de la premiera mondială de la Berlin. The Hollywood Reporter a remarcat umorul negru şi felul în care regizoarea transformă experienţele obişnuite ale părinţilor în situaţii deopotrivă comice şi îngrozitoare. Variety a evidenţiat combinaţia dintre mitologia finlandeză şi horrorul corporal, iar Screen Daily a apreciat ambiguitatea poveştii şi interpretarea lui Seidi Haarla.
„NIGHTBORN” („Copilul nopţii”) are premiera în cinematografele din România pe 6 noiembrie 2026, distribuit de Independenţa Film.



























