Şedinţa Comisiei parlamentare de control al SRI, în care se va discuta despre perspectiva riscurilor teroriste pentru România şi ce solicitări are SRI privind cadrul juridic pentru ca Serviciul să facă prevenţia mult mai bine, a început miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La şedinţă participă şi Sorin-Gabriel Cozma, şeful Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere a Terorismului din cadrul SRI. 

Şedinţa are loc la o zi după atentatele de la Bruxelles.

SRI menţine nivelul de alertă albastru-precaut.

"Am solicitat conducerii SRI să ne trimită un document, care este evaluarea de etapă privind perspectiva riscurilor teroriste pentru România, şi brigada antiteroristă şi tot sistemul antiterorist din România ce solicitări au privind instrumentele de tip juridic pentru a-şi face treaba de prevenţie mult mai bine", a declarat, marţi, preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Georgian Pop.

El a prezentat restanţele cu care se confruntă serviciile de informaţii din România, la momentul actual.

"Nu avem reglementată încă, după foarte mult timp, chestiunea cu cartelele pre-pay. Cred că pe zona ameninţării teroriste e o vulnerabilitate pentru noi toţi. Nu avem reglementată legea securităţii cibernetice. Teroriştii comunică între ei în spaţiul virtual", a spus Georgian Pop.

"Cred că este o responsabilitate a tuturor, în special a politicienilor, să propunem acele instrumente legislative şi juridice care să asigure echilibrul corect între respectarea drepturilor la viaţă privată, dar şi capacitatea de asigurare a securităţii naţionale a României, în special eficienţă pe antiterorism, astfel încât dreptul la viaţă să fie asigurat”, a mai spus preşedintele Comisiei de control SRI.

Georgian Pop a arătat că OUG privind interceptările trebuie îmbunătăţită, iar colaborarea interinstituţională dintre SRI şi DIICOT nu trebuie întreruptă. "Dacă această ordonanţă este întreruptă pentru o perioadă de timp, consider că e cea mai mare eroare strategică pe care o poate face România", a punctat şeful comisiei de control SRI.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.