Fostul europarlamentar Sebastian Bodu anunţă, pe Facebook, că a decis să candideze independent la Primăria Sectorului 6.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bodu face anunţul într-un filmuleţ care se încheie cu sloganul ”Destul!”.

"Sunt Sebastian Bodu. Am decis să candidez independent pentru funcţia de primar al Sectorului 6. Ne aflăm într-o situaţie tristă, o situaţie în care bucureştenii din 6 au de ales între un individ urmărit penal de DIICOT, un interlop din Clanul Sportivilor şi continuatorul mafiei lui Mănescu”, spune Bodu în filmuleţ.

 

 

Am decis să candidez independent pentru funcţia de Primar al Sectorului 6.

Posted by Sebastian Bodu on 23 Martie 2016

El susţine că se întâlneşte cu simpatizanţi ai PNL sau ai PSD care locuiesc în Sectorul 6.

”Toţi sunt dezamăgiţi de candidaţii propuşi de cele două partide. Unii spun că mai degrabă votează cu interlopul Florescu decât cu Gabriel Mutu (candidatul PSD - n.r.) sau cu Răzvan Mironescu (candidatul PNL - n.r.). Destul! Sectorul 6 are nevoie de o administraţie modernă, are nevoie de viziune, dar şi de ordine. Vă chem alături de mine pe toţi cei de bună credinţă, pe cei care vreţi un altfel de Sector 6. Haideţi să-i batem la vot", mai spune Sebastian Bodu în filmuleţ.

Sebastian Bodu a fost şeful ANAF şi europarlamentar PDL. La alegerile din 2015 pentru PE, Sebastian Bodu a candidat din partea PNŢCD, partid din care a demisionat după ce nu a reuşit să obţină mandatul de eurodeputat.

Alegerile locale din acest an vor avea loc în 5 iunie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.