Mai mulţi miniştri, între care vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ministrul Energiei, Toma Petcu, ministrul Economiei, Mihai Tudose, şi-au depus, joi, la Secretariatul General al Guvernului, cererile de retragere a demisiilor din Guvern, potrivit unor surse guvernamentale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstîrnac, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, ministrul Energiei, Toma Petcu, ministrul Economiei, Mihai Tudose şi ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie şi-au depus, joi, la Secretariatul General al Guvernului, cererile de retragere a demisiilor din Guvern.

La scurtă vreme, au sosit la SGG şi cererile de retragere a demisiei din partea ministrului Educaţiei, Pavel Năstase, a ministrului Apelor şi Pădurilor, Adriana Petcu, ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu şi ministrului pentru Mediul de Afaceri şi Comerţ, Alexandru Petrescu.

De asemenea, printre cei care au revenit asupra demisiei se află şi Tudorel Toader, în privinţa căruia au circulat informaţii contradictorii legate de retragerea demisiei, mai ales că dimineaţă el a declarat că rămâne în funcţie, porivit legii, până la 30 iunie, dată până la care este aşteptat să existe un nou cabinet.

Lista cu astfel ce cereri ar putea creşte în cursul zilei.

Începând de dimineaţă, la Secretariatul General al Guvernului au început să vină cereri de retargere a demisiilor, acestea fiind trimise şi la cabinetul primului-ministru, potrivit unor surse guvernamentale.

Încă de miercuri seară, ministrul demisionar al Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că membrii cabinetului Grindeanu îşi vor retrage demisiile depuse anterior pentru a asigura funcţionarea Guvernului până la momentul în care un nou cabinet va fi instalat.

”Cred că o să ne retragem toţi demisiile ca să poată fi funcţională activitatea ministerelor până în momentul în care va fi învestit viitorul guvern, să asigurăm conducerea ministerelor ca interimari”, a afirmat ea.

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a scris miercuri seara, pe Facebook, că demisiile miniştrilor din Guvernul Grindeanu au fost anunţate public, s-a luat act de depunerea lor, astfel că sunt „irevocabile”, iar miniştrii nu trebuie "să se facă de râs pe vecie" revenind într-un cabinet demis chiar de voturile lor. Reactia lui Ponta a fost determinată de anunţul ministrului demisionar al Muncii Lia Olguţa Vasilescu potrivit căruia toţi miniştrii îşi vor retrage demisille, pentru a asigura interimatul până la instalarea noului Guvern.

„STOP - nu s-au făcut de râs destul miniştrii care au votat cu bilele la vedere moţiunea de cenzură împotriva Guvernului din care făceau parte?? Nu s-au făcut destul de râs miniştrii care au ascultat cuminţi şi au aprobat Raportul Dragnea - Vâlcov care spunea că sunt toţi nişte incapabili catastrofali??? Nu se fac destul de râs miniştrii care acum stau lipiţi de Liviu Dragnea să îi pună în viitorul Guvern la loc în poziţiile în care Raportul spunea că nu au făcut nimic?”, a precizat Victor Ponta.

Deputatul a susţinut că demisiile miniştrilor din Guvernul Grindeanu sunt „irevocabile”, în condiţiile în care fostul secretar general al Executivului, Mihai Busuioc a luat act de ele.

„Mai trebuie să îi facem de râs chiar pe vecie punându-i să îşi retragă demisiile şi să revină într-un guvern demis chiar cu voturile lor - deşi Legea 90/2001 de organizare a Guvernului spune clar că sunt "irevocabile"?!?! Fac precizarea că au fost anunţate public, prezentate în scris primului ministru şi "s-a luat act de depunerea lor" de către fostul Secretar General Busuioc - ghinion). Atâta neseriozitate şi incompetenţă e greu de găsit ....”, a conchis Victor Ponta.

El postează şi articolele de lege referitoare la demisia miniştrilor, conform cărora demisia din funcţia de membru al Guvernului se anunţă public, se prezintă în scris primului-ministru şi devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.