Meciul Dinamo-Univ Craiova: Nuno Campos – Trebuie să aşteptam şi să avem răbdare

Meciul Dinamo-Univ Craiova: Nuno Campos – Trebuie să aşteptam şi să avem răbdare

Nuno Campos, antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, şi-a lăudat jucătorii după victoria cu Universitatea Craiova, scor 5-1, în a doua etapă a campionatului.

„Trebuie să învăţăm să atacam şi într-un sistem cu 4 fundaşi şi cu 5 fundaşi. Trebuie să aşteptam, să avem răbdare, să vedem cum ne descurcăm în următoarele meciuri.

Aceşti jucători merită, pentru că nu este uşor pentru ei. În ultimul meci nu a fost corect rezultatul, dar au crezut în filozofia mea de joc şi a dat roade.

Noi lucrăm mult la fazele fixe, este o muncă grea, dar vrem să ne perfecţionăm la acest aspect. Studiem adversarul pentru a ştii cum trebuie să jucăm. Astăzi ne-au ieşit foarte bine.

În acest meci am făcut totul bine, dar trebuie să fim echilibraţi pentru că nu putem spunea că în meciul trecut totul a fost rău, iar acum totul a fost excelent.

Am văzut multe meciuri înainte să vin aici, de când am venit aici şi am vorbit despre fani, am spus că vor fi foarte importanţi pentru noi, trebuie să îi tratăm mereu ca acum.

Sunt foarte importanţi pentru noi, pentru noi e o mare plăcere să câştigăm în acest fel în faţa lor. Vor fi foarte importanţi în acest sezon pentru noi”, a spus Nuno Campos după victoria cu 5-1 în faţa campioanei, Universitatea Craiova.

CITEȘTE ȘI Superliga: Victorie mare pentru Dinamo, 5-1 cu campioana Universitatea Craiova

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră