În marja celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), în perioada 16 - 19 septembrie 2022, va avea loc Transforming Education Summit (TES), dedicat dinamizării angajamentelor pentru transformarea educaţiei la orizontul 2030, în concordanţă cu Obiectivul 4 de Dezvoltare Sustenabilă (SDG 4). Acest eveniment la nivel înalt este convocat de către Secretarul General al ONU, ca pas hotărâtor în avansarea „Agendei noastre comune”, arată Administraţia Prezidenţială. Totodată, vor fi discutate aspecte transversale precum eliminarea decalajelor provocate de către pandemia de COVID-19 şi rolul educaţiei în atingerea obiectivelor ONU privind dezvoltarea sustenabilă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform comunicatului de presă al instituţiei, în cadrul TES au fost stabilite cinci linii tematice:

- Şcoli echitabile, incluzive, sigure şi sănătoase;

- Învăţare şi competenţe pentru viaţă, muncă şi dezvoltare sustenabilă;

- Profesorii, predarea şi cariera didactică („Teachers, teaching and the teaching profession”);

- Învăţare şi transformare digitală;

- Finanţarea educaţiei.

Summitul va include o zi dedicată dialogului cu tinerii (16 septembrie), o zi dedicată soluţiilor la provocările globale în domeniul educaţiei (17 septembrie) şi o zi dedicată angajamentelor naţionale, exprimate de către şefii de stat şi de guvern ai statelor membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.

La iniţiativa Preşedintelui României, ţara noastră co-prezidează linia tematică 3 (AT 3) - „Teachers, teaching and the teaching profession”. 

Ca o continuare firească a importanţei pe care Preşedintele României o acordă carierei didactice, România va găzdui în cadrul TES, alături de aceiaşi parteneri, în data de 17 septembrie 2022 (TES Solutions Day) o sesiune cu tema „Teachers at the heart of education! Call for action on teacher policies and social dialogue to transform the teaching profession”.

„Reprezentând România în calitate de co-lead pentru linia tematică trei (AT3), Consilierul Prezidenţial Ligia Deca va prezenta proiectul „România educată”, ca exemplu de bună practică privind dezvoltarea de politici publice într-un mod incluziv, care pune accent pe cariera didactică în reformele necesare pentru transformarea educaţiei. În cadrul sesiunii din data de 19 septembrie dedicate şefilor de stat şi de guvern, Preşedintele Klaus Iohannis va transmite un mesaj video cu ocazia unei mese rotunde a liderilor prezenţi la Summit. Mesajul va detalia o serie de asumări ale României în domeniul educaţiei, în linie cu obiectivele TES, mai indică sursa citată.

Summitul Transformării Educaţiei constituie o oportunitate unică de ridicare a nivelului în discuţiile despre viitorul educaţiei, de afirmare a angajamentelor naţionale conform Obiectivului 4 de Dezvoltare Sustenabilă şi de generare a unei implicări publice sporite în acest domeniu.

De asemenea, viziunea Secretarului General al ONU, lansată cu această ocazie, va constitui, alături de rapoartele acţiunilor tematice, de exemplele de bună practică şi de angajamentele naţionale, bază de discuţie pentru pregătirea Summitului ONU pe tema viitorului, mai arată sursa menţionată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.