Senatorul PSD, Robert Cazanciuc, a declarat marţi că speră ca în cursul lunii iulie să avem o formulă politică şi un guvern funcţional, el exprimându-şi speranţa că preşedintele României îl va desemna, până la urmă, pe Sorin Grindeanu, ca premier, pentru că este singura formulă, ţinând cont de aritmetica din Parlament şi de disponibilitatea partidului de a-şi asuma guvernarea.
"Ştiţi, din practica ultimilor ani, la început de lună iulie, la sfârşit de lună august, oamenii sunt de regulă aici, pentru că au fost sesiuni extraordinare. Pe ultimele încercări de a avea un guvern, parlamentarii PSD au fost toţi prezenţi aici. Sunt convins că, dacă preşedintele României va găsi formula unui program cu partidele, parlamentarii PSD, cel puţin, vor fi toţi prezenţi, indiferent de vacanţă", a spus senatorul PSD Robert Cazanciuc, la Parlament.
El a menţionat că nu ar fi prima dată când parlamentarii îşi întrerup vacanţa pentru a avea un vot efectiv în plen.
"Vacanţa parlamentară permite şi votul de la distanţă. Nu permite în cazul învestirii unui guvern, dar pentru actele de care guvernul ar avea nevoie imediat, se poate face o sesiune extraordinară, şi se poate vota şi electronic", a explicat Cazanciuc.
Senatorul PSD a mai afirmat că, teoretic, anticipatele sunt o soluţie.
"Sunt prevăzute de Constituţie, sunt, practic, greu de organizat, greu de realizat. În ciuda declaraţiilor politice, cred că anticipatele nu ar face bine. România ar fi o perioadă de vid, cu siguranţă. Ne-am descurcat până acum, dar, ştiţi cum, haideţi să nu forţăm soarta. Eu cred că, până la urmă, o să primeze responsabilitatea şi sper în cursul lunii iulie să avem o formulă politică şi un guvern funcţional, în aşa fel încât, dacă mai sunt lucruri de decis până la finalul lunii, august, să le putem decide cu un guvern cu puteri depline", a subliniat el.
Despre afirmaţia lui Kelemen Hunor privind o posibilă guvernare PSD-PNL-UDMR, Robert Cazanciuc a menţionat că PSD are o propunere de premier.
"Preşedintele României are rolul de a-şi asuma desemnarea unui premier care să poată avea o majoritate. Dacă domnul Hunor a făcut asemenea declaraţii publice, înseamnă că ia în calcul votarea unui guvern cu sprijinul PNL. De altfel, din calculele făcute, un guvern minoritar PSD cu voturile de la UDMR, de la PNL, ar putea să treacă fără niciun fel de probleme. Cred că aceasta ar fi, până la urmă, atitudinea responsabilă şi UDMR-ul s-a dovedit întotdeauna că este responsabil, în ciuda declaraţiilor pe care le face uneori, aşa, mai curajoase", a subliniat Cazanciuc.
"Eu cred că preşedintele României îl va desemna, până la urmă, pe domnul Grindeanu pentru că este singura formulă, ţinând cont de aritmetica din Parlament şi de disponibilitatea partidului de a-şi asuma, până la urmă, un act de guvernare", a spus Cazanciuc.




























