Fostul ministru al Tranasporturilor Răzvan Cuc spune că ”Paul Stănescu & Co s-au trezit şefi” peste PSD şi ”se cred atotputernici”, iar atunci când un membru al partidului are o altă opinie devine ”un aventurier politic”. ”Actuala conducere PSD trebuie să înţeleagă că oamenii s-au săturat de aceleaşi feţe, e momentul ca în PSD să vină oameni cu experienţă politică şi cu o viziune nouă. E nevoie de un congres corect, democratic, cu dezbateri reale şi critici constructive”, susţine Răzvan Cuc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Când simţi că pierzi controlul, ataci public fără să te uiţi în jurul tău. Paul Stănescu & Co s-au trezit şefi peste Partid şi se cred atotputernici. Când un membru PSD îşi permite să aibă propria opinie, să nu fie de acord cu Paul Stănescu & Co, devine ”un aventurier politic” care e ”preocupat doar de funcţii”.”, afirmă Răzvan Cuc, miercuri, într-o postare pe Facebook intitulată ”Dacă nu ai un plan al tău, alţii te vor include în planurile lor”.

El adaugă că, în politică, se spune că scopul scuză mijloacele, ”însă ceea ce face actuala conducere interimară nu mai are niciun scop” sau scopul este ”unul pe care îl ştiu doar ei şi se pare ca o mare parte a partidului nu îl prea înţelege”.

”În urmă cu un an, Paul Stănescu susţinea că ”trebuie să lăsăm tinerii în fruntea partidului”. Bineînţeles, atunci nu ştia încă de planul de preluare-predare a partidului, iar acum foloseşte aceleaşi metehne vechi pentru a-şi păstra funcţia luată nedemocratic. Mă întreb cine sunt tinerii ăştia liberi care au preluat partidul? Paul Stănescu & Co? Actuala conducere PSD trebuie să înţeleagă că oamenii s-au săturat de aceleaşi feţe, e momentul ca în PSD să vină oameni cu experienţă politică şi cu o viziune nouă. E nevoie de un congres corect, democratic, cu dezbateri reale şi critici constructive”, susţine Răzvan Cuc.

Conducerea colectivă interimară a Partidului Social Democrat a decis organizarea unui congres al formaţiunii înainte de alegerile locale şi parlamentare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.