Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan afirmă, referindu-se la numirile politice în funcţii la stat, că a mai văzut ”câte o domniţă foarte atrăgătoare vizual, dar cu prea puţină evoluţie intelectuală”, el recomandându-le celor care susţin astfel de numiri să ”plătească din buzunarul lor” şi nu din salarii de la stat ”cadouri, poşete sau ce vor ei să facă”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Am mai văzut şi eu câte o domniţă (...) foarte atrăgătoare vizual – beneficiez de faptul că soţia mea se află într-un avion şi nu vede emisiunea – foarte atrăgătoare din punct de vedere vizual, dar care probabil din punctul de vedere al pregătirii are prea puţină evoluţie intelectuală sau de acumulare de cunoştinţe. Am mai văzut şi eu prin diferite instituţii. Acuma, ce să spun? Eu nu am trimis astfel de oameni în instituţii, sper să se oprească toţi care au făcut-o sau să le retragă şi, dacă vor să aibă astfel de iniţiative, eu nu le spun să adopte familia tradiţională, ca mine, sau să meargă pe spiritul conservator creştin ca al meu, dacă vor asta, nu am nicio problemă, dar să plătească din buzunarul lor, nu din buzunarul statului. Vor să aibă iubite, nicio problemă! Scoate bănuţul din buzunar şi plăteşte frumos cadouri, poşete sau ce vor ei să facă, nu din salariul de la stat!”, a afirmat Rareş Bogdan, vineri, la Realitatea Plus.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.