Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan susţine că Alianţa PSD-PNL poate lua la redistribuire 20 de mandate de europarlamentari, el precizând că AUR va avea cinci-şase mandate, în timp ce SOS nu va atinge pragul de cinci la sută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Rareş Bogdan a declarat vineri la Iaşi că PSD şi PNL şi-au asumat să obţină minim 17 europarlamentari, dar că el crede că la redistribuire Alianţa PSD-PNL poate obţine 20 de mandate din totalul de 33.
”Alianţa PSD-PNL va avea minimum 17 europarlamentari, este asumarea celor două partide. Eu vă spun că după redistribuire nu cred că avem probleme să obţinem 20 de mandate. Nu este o asumare a coaliţiei, este o asumare a lui Rareş Bogdan. Văd că lumea înţelege ce înseamnă forţa de negociere în Parlamentul European, se uită şi vede calitatea oamenilor de pe lista PSD-PNL. Eu cred că nu vom lua doar 17 mandate, ci putem merge spre 19 sau 20 dacă lucrurile merg aşa cum au început”, a declarat Rareş Bogdan.
El consideră că dacă nu s-ar fi decis comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, atunci partidele considerate extremiste ar fi obţinut scoruri mai mari.
”Dacă nu făceam această comasare şi dacă oamenii nu înţelegeau ce înseamnă fondurile europene pentru dezvoltarea României puteam avea doi sau trei extremişti pro-ruşi din SOS, sau opt-nouă extremişti din zona AUR. Vă spun că SOS-ul doamnei Şoşoacă nu va intra în Parlamentul European, iar AUR nu va lua mai mult de cinci-şase europarlamentari”, a afirmat europarlamentarul Rareş Bogdan.
Potrivit acestuia, lista comună PSD-PNL va asigura un grup de europarlamentari consistent, iar ”asta ne va da o forţă de negociere mult mai mare pentru obţinerea unor funcţii de preşedinţi de comisii, a unei funcţii de vicepreşedinte a Parlamentului European şi pentru a obţine impunerea de rezoluţii de forţă la nivelul PE”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.