Ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, care este propusă să continue pe acest portofoliu şi în Executivul condus de Nicolae Ciucă a transmis, luni, un mesaj celor de la PSD să se mai gândească în privinţa votului de învestitură de miercuri, ea arătând că măsurile propuse de socia-democraţi au fost introduse în programul de guvernare, şi anume creşterea alocaţiilor cu 20% de la 1 ianuarie şi indexarea pensiilor cu minimum 6%.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am văzut că PSD nu susţine guvernul Ciucă pentru că, în programul de guvernare depus la Parlament, nu se regăsesc propunerile PSD în materie de creşteri de venituri. Aş vrea să spun cât se poate de clar câteva lucruri, lăsând deoparte retorica şi tensiunea politică mult prea crescută a momentului. Guvernul a reuşit în acest an să ia măsuri pentru creşterea veniturilor şi sprijinirea celor care au nevoie de asistenţă socială de calitate, cât şi pentru depăşirea perioadei dificile generată de criza sanitară şi criza internaţională a preţurilor”, scrie Turcan, într-un mesaj pe Facebook. 

 

Ministrul Muncii afirmă că Guvernul a pus în aplicare măsuri active, de sprijin, pentru angajaţi şi angajatori, în valoare de 7,3 miliarde lei, cu care a protejat 1,4 milioane de locuri de muncă.

”Am realizat majorarea alocaţiilor copiilor cu 20% la începutul anului, care a însemnat un efort suplimentar de 350 milioane lei lunar. În sprijinul consumatorilor vulnerabili, la creşterea preţurilor la energie, am alocat 426 milioane lei acest an, iar pentru 2022 vom avea o alocare de 720 de milioane lei. Am găsit deschidere la dialog din partea partenerilor sociali pentru creşterea salariului minim, la 2550 de lei, de la 1 ianuarie 2022, care înseamnă un impact pozitiv pe buget consolidat de 1,7 miliarde lei. Toate aceste măsuri se vor resimţi în buzunarele oamenilor şi continuăm să creştem veniturile mici şi să oferim suport celor vulnerabili”, spune ministrul. 

 

Potrivit Ralucăi Turcan, ”diferenţa între cei care livrează soluţii pentru oameni şi cei care doar îi amăgesc vine însă din cât de sustenabilă e fiecare promisiune”. 


”Un efort realist şi sustenabil bugetar pentru anul viitor înseamnă : creşterea alocaţiilor cu 20% de la 1 ianuarie, deci un plus de aproximativ 350 de milioane lei lunar, suplimentar peste cheltuiala de anul acesta; de asemenea, pensiile vor fi indexate cu minimum 6%, intenţia fiind ca această creştere să fie mai mare; vom menţine direcţia de creşterea a salariului minim prin dialog cu partenerii sociali”, promite Turcan. 

Ea menţionează că ”oamenii au nevoie de sprijin , iar presiunea creşterii preţurilor este majoră, dar trebuie să păstrăm echilibrul bugetar, investiţiile şi perspectiva de creştere economică , pentru că acestea reprezintă real baza creşterii veniturilor”.

”Acum alocăm în total DOAR pentru pensii, alocaţii, asistenţă socială şi şomaj aproximativ 133 de miliarde de lei pe an. Costul cheltuielilor cu pensii, salarii şi asistenţă socială este de peste 90% din total venituri fiscale ale statului.
Toate solicitările PSD de majorări ar presupune pentru anul 2022 încă 16 miliarde de lei în PLUS faţă de 133 de miliarde de acum. De unde am putea aloca aceşti bani? Din investiţii? Am arunca în aer singurul motor real de creştere economică!
Singurul răspuns credibil este din cheltuirea atentă a fiecărui leu public sau euro intrat în ţară. Asta presupune: reforma pensiilor, reforma salarizării, asistenţa socială ţintită, atragerea banilor din PNRR şi exerciţiul financiar european viitor.
Şi din investiţii publice consistente!!! Pentru asta, însă, avem nevoie de un pic de timp şi, ideal, de stabilitate şi responsabilitate politică. De aceea, poate nu ar strica să se mai gândească colegii din Parlament la votul de miercuri”, scrie în final Ministrul Muncii. 

PSD a decis, luni, în şedinţa Consiliului Naţional, că nu va vota guvernul minoritar PNL-UDMR, condus de Nicolae Ciucă. Marţi, miniştrii din Cabinetul propus vor fi audiaţi în comisiile din Parlament iar votul de încredere se va da miercuri, în plenul comun. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.