Primul preşedinte postdecembrist al PNL, Radu Câmpeanu a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, la cimitirul Bellu, în prezenţa mai multor lideri liberali.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înmormântarea a fost o ceremonie privată, însă cu onoruri militare la care fostul preşedinte PNL din perioada 1990-1993 era îndreptăţit deoarece a fost decorat în anul 2002, de către preşedintele Ion Iliescu, cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în rang de Cavaler.

În cadrul ceremoniei au susţinut discursuri liderii celor două partide care se revendică liberale: Alina Gorghiu (PNL) şi Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE). A existat şi un incident în biserică când unui soldat din garda de onoare i s-a făcut rău.

”Existenţa unor oameni precum seniorul Câmpeanu a făcut posibilă supravieţuirea idealurilor liberale în perioada dictaturii comuniste. Pentru liberalii români, seniorul Radu Câmpeanu va rămâne un reper politic fundamental”, a afirmat Gorghiu, într-o postare pe facebook.

Câmpeanu s-a născut pe 28 februarie 1922, în Bucureşti, într-o familie de liberali. Tatăl său, Dumitru Câmpeanu, a fost prefect PNL în Dâmboviţa.

Din poziţia de preşedintele organizaţiei de tineret a PNL a coordonat o mare manifestaţie anticomunistă, în 8 noiembrie 1945.

În 1947 a fost închis pentru nouă ani, la eliberare lucrând în construcţii, deşi era absolvent de Drept şi de Ştiinţe Economice. Ajutat de familie, în 1973 obţine azil politic în Franţa, unde, cinci ani mai târziu, a fondat Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România de la Paris, dar şi Consiliul Naţional Român, alături de alţi români refugiaţi.

Câmpeanu s-a întors în România pe 5 ianuarie 1990, moment în care a reînfiinţat Partidul Naţional Liberal. Din martie 1990 a devenit preşedintele PNL, iar la primele alegeri libere din 20 mai 1990 a candidat la Preşedinţia României, alături de Ion Iliescu şi Ion Raţiu. Câmpeanu a obţinut 10% din voturile valabil exprimate şi a fost ales senator de Bucureşti şi vicepreşedinte al Senatului.

În perioada februarie – mai 1990 a fost vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională.

În iulie 1992, Câmpeanu a anunţat că îl sprijină pe Regele Mihai să candideze la Preşedinţia României, însă fostul suveran a refuzat categoric această idee. Înainte de alegerile parlamentare din 1992 a pledat pentru ieşirea PNL din CDR, iar partidul a ratat intrarea în Parlament, obţinând un scor sub 3%.

În 1993 a pierdut şefia partidului în favoarea lui Mircea Ionescu-Quintus, la Congresul PNL de la Braşov. Cu toate acestea, a fost ales vicepreşedinte al PNL, dar în urma contestării eşuate în instanţă a noii conduceri a partidului a fost retras din funcţie.

Instanţa a recunoscut totuşi înfiinţarea unui nou partid liberal, PNL-Câmpeanu. În noiembrie 1996 va candida din nou la preşedinţia României, din partea Alianţei Naţional Liberal Ecologiste , obţinând însă doar 0,35% din voturi.

După acest moment, PNL-Câmpeanu începe discuţiile pentru fuziunea cu PNL condus de Mircea Ionescu-Quintus, tratative care se vor prelungi mai mulţi ani.

La Congresul PNL din septembrie 2003 este adoptată decizia comasării prin absorbţie a PNL-Câmpeanu, acesta fiind radiat astfeldin registrul partidelor politice.

Cu ocazia alegerilor parlamentare din noiembrie 2004, fostul lider al PNL a fost ales senator de Bucureşti pe listele Alianţei DA, PNL-PD. În 2008, la finalul mandatului, Câmpeanu a anunţat că nu va mai candida din nou în alegeri, precizând că doreşte să-şi scrie memoriile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.