PSD promite, în programul de guvernare pe care îl propune, înfiinţarea unui Fond Naţional de Dezvoltare Locală, dar şi a unui Registru Naţional al Investiţiilor Publice, precum şi simplificarea procedurilor privind accesarea fondurilor europene. Social-democraţii susţin că, prin implementarea programului pe domeniul Dezvoltare locală şi regională, nu vor mai exista situaţii în care localităţi fără apă şi canal să construiască săli de sport sau să asfalteze drumuri fără a avea aceste utilităţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
PSD propune înfiinţarea unui Fond Naţional de Dezvoltare Locală, cu un buget de 3 miliarde de euro anual, care să includă PNDL, Compania Naţională de Investiţii, Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi Cadastru, care vor deveni programe suport pentru fondurile europene "astfel încât orice comunitate din această ţară până la finalul exerciţiului financiar 2027 să beneficieze de serviciile minime pe care secolul în care trăim le reclamă".
 
Deputatul Daniel Suciu, care a prezentat programul de guvernare al PSD pe domeniul dezvoltării, a explicat, duminică seară, într-o conferinţă de presă, că nu vor mai exista situaţii în care proiecte de asfaltare sau de ridicare a unor săli de sport să fie accesate înainte ca localităţile să aibă utilităţile de bază. 
 
Tot din acest fond, PSD îşi propune să finanţeze, cu un miliard de euro pe an, cele 31 de staţiuni turistice româneşti.
 
PSD propune, de asemenea, dezvoltarea a 42 de "oraşe inteligente" - aşa numitele smart cities şi 100 de "oraşe competitive". 
 
"Schimbarea radicală şi fundamentală pe care o propunem este că toate, dar absolut toate proiectele de investiţii din România, fie că discutăm de fonduri europene şi guvernamentale vor respecta aceleaşi reguli, adică cine aplică pentru un proiect PNDL va respecta aceleaşi rigori, astfel încât în orice moment din anii următori această investiţie să poată fi trecută în finanţare europeană”, a declarat Suciu.
 
Acesta a explicat că va creşte rolul administraţiilor locale în stabilirea priorităţilor atunci când sunt accesate fondurile europene sau guvernamentale. 
 
"Este, de fapt, un principiu foarte simplu: nu mai vorbim de culoarea politică a primarului sau de influenţa unui politician sau a altuia, ci vorbim că ne raportăm cu finanţările de tot felul la nevoia comunităţii locale astfel încât orice comunitate din România să aibă, dacă discutăm de mediul rural, un dispensar, o şcoală, o grădiniţă, o creşă. (...) Nu mai poţi să vii să ceri bani pentru o bază sportivă în condiţiile în care nu ai finanţare pentru apă şi canalizare şi după aceea pentru infrastructura rutieră”, a afirmat Daniel Suciu.
 
PSD mai promite şi înfiinţarea unui Registru Naţional al Investiţiilor Publice, prin care orice român va fi la un click distanţă de toate investiţiile care se vor derula oriunde în această ţară. 
 
El a explicat că este importat să existe o astfel de hartă "pentru că vom evita să dublăm din bugetul naţional ceea ce putem face din fonduri europene”.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.