Mai mulţi tineri din cadrul PSD Iaşi au organizat, vineri, un protest în timpul şedinţei Consiliului Local, aceştia aşezându-se în spatele edilului Mihai Chirica purtând tricouri pe care erau înscrise mesaje cu trimitere la problemele penale ale primarului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Protestul a durat câteva minute şi a avut loc în timpul şedinţei de Consiliu Local.

Tinerii purtau tricouri albe, iar pe acestea erau înscrise mesaje de genul ”Iaşul merită un primar, nu un penal” şi ”Fără penali la primărie”.

Ei s-au aşezat în spatele primarului Mihai Chirica, care se afla la prezidiu

Protestatarii au fost invitaţi de preşedintele de şedinţă să ia loc pe scaune, însă aceştia au refuzat, părăsind ulterior sala.

Primarul Mihai Chirica a declarat că tinerii au greşit oraşul şi că ar fi trebuit să organizeze protestul la Sectorul 1 din Bucureşti.

”Dacă au nevoie le punem la dispoziţie un bilet de avion sau de tren”, a afirmat Chirica.

PSD Iaşi a transmis, imediat după protest, într-un comunicat de presă, că acţiunea are loc în săptămâna în care primarul municipiului Iaşi Mihai Chirica a fost trimis în judecată într-un nou dosar penal.

”Imaginea Iaşului are de suferit, dat fiind că liberalul este triplu trimis în judecată, fiind campion naţional la dosare penale. Tinerii din PSD au protestat într-o manieră elegantă, atrăgând atenţia aleşilor locali şi cetăţenilor că nu le face cinste ca oraşul lor să fie în continuare condus de un primar certat cu legea, care se ascunde de justiţie în Primărie”, a declarat liderul organizaţiei municipale a PSD Iaşi, Bogdan Balanişcu.

Proteste similare au fost organizate recent de PSD Iaşi la Aeroportul Iaşi, dar şi în faţa Consiliului Judeţean, ambele acţiuni fiind îndreptate împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.