Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe. Legea merge la promulgare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Intervenţiile legislative vizează instituirea unor măsuri care să conducă la creşterea numărului de clădiri renovate energetic cel puţin moderat.

Totodată, este urmărită eficientizarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, prin introducerea în lista cheltuielilor eligibile a unor lucrări de intervenţie care să conducă la o renovare, cel puţin moderată, precum şi a cheltuielilor necesare elaborării documentaţiei tehnico-economice.

„Art. 4 - (1) Lucrările de intervenţie/Activităţile pentru creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, eligibile în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, sunt:

a) lucrări de reabilitare termică a anvelopei;

b) lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire;

c) lucrări de reabilitare termică a sistemului de furnizare a apei calde de consum;

d) lucrări de înlocuire a lifturilor sau lucrări de modernizare a lifturilor prin înlocuirea mecanismelor de acţionare electrică a ascensoarelor de persoane, precum şi lucrări de reparare/înlocuire a componentelor mecanice, a cabinei/uşilor de acces, a sistemului de tracţiune, cutiilor de comandă, troliilor, după caz, conform măsurilor prevăzute în raportul tehnic de specialitate;

e) lucrări care au ca scop asigurarea calităţii aerului interior prin montarea/repararea/înlocuirea instalaţiei de ventilare, inclusiv în spaţiile comune, respectiv prevederea de soluţii de ventilare mecanică centralizată sau cu unităţi individuale cu comandă locală sau centralizată, utilizând recuperator de căldură cu performanţă ridicată;

f) lucrări de reabilitare/modernizare a instalaţiilor de iluminat în spaţiile de utilizare comună ale clădirii;

g) montarea de sisteme de management energetic integrat pentru clădiri;

h) alte activităţi care conduc la creşterea performanţei energetice a clădirii;

i) instalarea, după caz, a unor sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile - panouri solare termice, panouri solare electrice, pompe de căldură şi/sau centrale termice pe biomasă, inclusiv achiziţionarea acestora -, în scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenţionale şi a emisiilor de gaze cu efect de seră şi pentru care nu au fost aprobate dosarele de finanţare prin «Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire», în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cumodificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare;

j) lucrări de instalare a infrastructurii de cablare, respectiv conducte pentru cabluri electrice, pentru fiecare loc de parcare, care să permită instalarea, într-o etapă ulterioară, a punctelor de reîncărcare a vehiculelor electrice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 372/2005”, conform iniţiativei legislative adoptate de Camera Deputaţilor.

Astfel, lucrările de reabilitare termică a anvelopei cuprind: „a) izolarea termică a faţadei - parte vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în blocul de locuinţe, cu tâmplărie termoizolantă pentru îmbunătăţirea performanţei energetice a părţii vitrate; 

b) izolarea termică a faţadei - parte opacă, inclusiv termohidroizolarea terasei, respectiv termoizolarea planşeului peste ultimul nivel în cazul existenţei şarpantei, cu sisteme termoizolante, reabilitarea şarpantei în cazul podurilor neîncălzite;

c) închiderea balcoanelor şi/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeţilor;

d) izolarea termică a planşeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea blocului sunt prevăzute apartamente la parter;

e) izolarea termică a planşeelor sau a pereţilor care formează anvelopa clădirii ce delimitează spaţiul încălzit de alte spaţii comune neîncălzite;

f) asigurarea unui nivel ridicat de etanşeitate la aer a anvelopei clădirii, atât prin montarea adecvată a tâmplăriei termoizolante în anvelopa clădirii, cât şi prin aplicarea de tehnologii de reducere a permeabilităţii la aer a elementelor de anvelopă opace, cu asigurarea continuităţii stratului etanş la nivelul anvelopei clădirii”, mai indică sursa citată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.