O propunere legislativă depusă săptămâna aceasta la Senat şi semnată de mai mulţi parlamentari PSD prevede că autoturismele abandonate pe domeniul public sau privat al statului pot fi ridicate de autorităţile locale în termen de o lună, nu de un an, cum prevede legea în prezent, fiind dublate şi amenzile pentru proprietarii care nu răspund somaţiei de a ridica maşina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrative teritoriale, definiţia vehiculului abandonat se modifică. 

Astfel, potrivit legii actuale, vehicul abandonat  este ”vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale de cel puţin un an, al cărui proprietar sau deţinător legal este cunoscut, însă există indicii temeinice, determinate de starea improprie circulaţiei acestuia pe drumurile publice, din care rezultă intenţia neechivocă a proprietarului sau a deţinătorului legal de a renunţa la exercitarea drepturilor sale asupra vehiculului”. 

Proiectul de lege prevede modificarea acestui alineat 2, astfel: ”Vehiculul abandonat este vehiculul de orice categorie, aflat pe domeniul public sau privat al statului, ori al autorităţilor administrativ-teritoriale, de cel puţin o lună, al cărui proprietar sau deţinător legal este necunoscut.”

În plus, proiectul de lege prevede şi majorarea pedepselor pentru proprietarii de maşini abandonate, care nu răspund la somaţia primită de la autorităţile locale, ca în maxim cinci zile de la primirea acestui document, să ridice vehiculul aflat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţii administrativ-teritoriale.

Astfel, în legea iniţială, cuantumul amenzilor era între 1.000 şi 2.000 de lei, în cazul refuzului proprietarului sau al deţinătorului legal al vehiculului de a se conforma somaţiei. În propunerea legislativă actuală, amenda este între 2.000 de lei şi 4.000 de lei. 

Propunerea legislativă a fost depusă la Senat miercuri şi este semnată de senatorii PSD Ioan Chelaru, Ioan Deneş, Ovidiu Donţu. Frătean Petru-Alexandru, Lazăr Sorin-Constantin, Mitu Augustin-Constantin. 

Senatul este primă Cameră sesizată, forul decizional fiind Camera Deputaţilor

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.