Birourile Permanente Reunite au decis, marţi, prelungirea cu 60 de zile a programului comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 şi, de asemenea, au aprobat solicitarea de decontare a cheltuielilor pentru cei invitaţi la audieri şi care nu îşi permit drumul până la Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Programul comisiei de anchetă a fost prelungit cu 60 de zile (…) Am înţeles că atunci când a fost audiat unul dintre cei invitaţi a spus că nu are bani şi că s-a găsit o soluţie, s-a făcut o chetă. Ca să nu ne mai trezim cu astfel de situaţii, pentru oameni cum e domnul Berceanu sau alţii, se pot deconta cheltuielile în condiţiile în care o persoană invitată spune că nu îşi poate permite cheltuieli”, a anunţat vicepreşedintele Senatului Claudiu Manda.

Prelungirea programului comisiei de anchetă şi decontarea cheltuielilor celor audiaţi au fost criticate de către preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan.

”Vor să menţină mascarada şi să mai distragă atenţia opiniei publice pe un subiect cu totul şi cu totul fals, care nu are nicio relevanţă pentru viaţa cetăţeanului de zi cu zi (…) Show-ul continuă. Pe perioada vacanţei parlamentare, PSD ori de câte ori va întâmpina o problemă de fond serioasă va distrage atenţia opiniei publice cu o comisie de anchetă fără niciun sens, pe banii cetăţeanului român”, a spus Turcan.

Preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, social-democratul Mihai Fifor, a declarat, miercurea trecută, că va solicita conducerii Parlamentului prelungirea cu 60 de zile a activităţii comisiei, din cauza volumului mare de informaţii care trebuie procesate.

”Vom înainta Birourilor Permanente Reunite o solicitare de prelungire a activităţii comisiei cu încă 60 de zile. Este evident că volumul de informaţii este foarte mare şi este nevoie de timp ca să putem să facem o activitate cât se poate de consistentă şi să elaborăm un raport concludent. Ne dorim ca această comisie să aibă cu adevărat un rol în determinarea modului în care s-au organizat şi desfăşurat alegerile”, a declarat Mihai Fifor.

Întrebat dacă se vor face audieri şi în timpul vacanţei parlamentare, Fifor a spus că nu neapărat audieri, ci şi studiul materialelor care sosesc la comisie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.