Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au solicitat, luni, documente de la Direcţia de Urbanism a Primăriei Timişoara, vizând emiterea unor autorizaţii de construcţie şi a unor certificate de urbanism. Primarul Nicolae Robu a afirmat că, dacă cineva a greşit, trebuie ”să dea socoteală”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Doi procurori DNA s-au prezentat luni, la sediul Primăriei Timişoara şi au solicitat, prinr-o adresă, copii după documentele care au stat la baza emiterii unor autorizaţii de construcţie şi a unor certificate de urbanism.

”A rămas ca până mâine se fac copiile respective şi vor fi transmise la DNA pentru că se desfăşoară nişte cercetări, probabil în urma unor reclamaţii vizavi de acele autorizaţii şi certificate de urbanism.  (...) Nu ştiu absolut nimic despre ce este vorba, este o listă de autorizaţii, nu am pus nicio întrebare nimănui. Eu nu pot să discut nimic. Mie îmi place să las anchetele să se desfăşoare fără să îmi întrec prerogativele. Dacă cineva a greşit, să dea socoteală pentru greşeala făcută”, a declarat primarul Tmişoarei, Nicolae Robu, ntr-o intervenţie telefonică la B1 TV.

Acesta a mai precizat că a făcut ”nenumărate demersuri scrise verbale către funcţionari, în special către Direcţia de Urbanism, să respecte legea”.

”Dacă unii nu înţeleg, foarte bine, să fie identificaţi”, a mai spus Robu, la B1 TV .

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.