”E 

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ionuţ Stroe a afirmat că mare parte a iniţtiativelor legislative prioritare pentru PNL, în această sesiune, ţin şi de interesele guvernării, iar ceea ce definesc liberalii ca reforme, investiţii, implementarea PNRR, trebuie în mod obligatoriu să fie dublate de agenda parlamentară a PNL. 

”Foarte probabil ca în această sesiune, volumul de discuţii legate de PNRR să crească şi e un lucru care va ţine şi de chestiunea pensiilor şi a sistemul bugetar de salarizare. Avem un termen până la 31 martie, şi ministerul de Finanţe e avizat de chestiunea asta”, a spus Ionuţ Stroe, precizând că o altă prioritate şi angajament în PNRR este desfiinţarea Secţiei speciale din Justiţie, care are termen tot luna martie. 

Purtătorul de cuvânt al PNL a mai spus că pe agendă se află şi modificări legislative care să deblocheze investiţiile din zona Mării Negre, privind problemele din energie. 

”Putem debloca aceste investiţii dacă vom face modificări la celebra Ordonanţă Dragnea 114 care a blocat exploatarea ofdfshore de gaze de la Marea Neagră”, a mai spus Stoe. 

Altă prioritate a PNL se referă la simplificarea procedurilor de achiziţie a terenurilor agricole, pentru a debloca vânzările şi cumpărările de terenuri.  ”E posibil să existe şi un consens, în privinţa  modificării la legea 17 din 2014”, a explicat Stroe. 

”Ne dorim să eliminăm din lege, în această sesiune parlamentară, articolele care reglementează interdicţia, pentru o perioadă de doi ani, de vânzare a acţiunilor companiilor de stat şi a societăţilor naţionale şi listarea la bursă a companiilor cu capital de stat”, a m ai anunţat Ionuţ Stroe. 

El a menţionat şi revizuirea pachetului de legi ale justiţiei, ”dintr-o perioadă de tristă amintire”, şi o continuare a discuţiilor în Parlament legat de  certificatul verde, împreună cu partenerii de coaliţie. 

”Este, trebuie să recunoaştem o chestiune care încă se află în dezbatere şi este blocată în Parlament, trebuie să o lămurim în această sesiune”, a mai spus Stroe. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.