Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, consideră că sunt trei variante de soluţionare a crizei politice, prima fiind ca premierul Florin Cîţu să rămână “agăţat în cuiul de la sediul PSD”, să demisioneze sau să treacă o moţiune de cenzură împotriva Guvernului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Există câteva soluţii: să rămână agăţat de sprijinul PSD, agăţat în cuiul de la sediul PSD, să demisioneze sau să treacă o moţiune de cenzură împotriva Guvernul Cîţu. Astea sunt cele trei variante mari de soluţionare a crizei politice şi guvernamentale cu care se confruntă România astăzi, care o să aibă efect şi asupra aprobării PNRR, din păcate”, a declarat joi, Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa. 
 
El s-a referit şi la decizia miniştrilor USR PLUS de a demisiona, menţionând că aceştia au fost puşi la zid şi dacă nu aveau nicio reacţie înseamna că ei accepta orice fel de decizie a premierului. 
 
“Este o poziţie politică determinată de decizii care au fost luate de premier care pur şi simplu au încălcat acordul de coaliţie, mai ales actul adiţional pe care l-am semnat după prima demitere şi care a prevăzut o procedură foarte uşoară de revocare a miniştrilor şi care în mod evident a pus USR PLUS la zid în situaţia în care dacă nu avea nicio reacţie înseamna că ei acceptă orice fel de decizie a premierului chiar dacă decizia premierului este în afara acordului de coaliţie”, a explicat Ludovic Orban.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.