Preşedintele Klaus Iohannis va participa, vineri şi sâmbătă, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Reuniunea va fi dedicată negocierii bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 şi Planului european pentru relansare economică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis va susţine principalele obiective pe care România le are în cadrul acestui proces de negociere, acţionând, în acelaşi timp, pentru ajungerea cât mai curând posibil la un acord final.

”Referitor la viitorul buget al Uniunii, Preşedintele României va reafirma obiectivul major al ţării noastre, respectiv obţinerea unor alocări cât mai importante pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună, în măsură să asigure îndeplinirea principalelor obiective de dezvoltare ale ţării. În ceea ce priveşte Politica de Coeziune, Preşedintele Klaus Iohannis va pleda pentru alocări adecvate în special pentru regiunile mai puţin dezvoltate ale Uniunii Europene, precum şi pentru o flexibilitate sporită în absorbţia sumelor alocate acestei politici”, a transmis Administraţia Prezidenţială.

Sursa citată a explicat că, în legătură ci Politica Agricolă Comună, preşedintele Klaus Iohannis se va exprima pentru continuarea procesului de convergenţă externă a plăţilor directe, astfel încât sumele acordate fermierilor români din bugetul Uniunii să fie cât mai apropiate de cele din statele Europei de Vest.

Totodată, preşedintele României va pleda pentru alocări suplimentare pentru dezvoltarea rurală, având în vedere că zonele rurale necesită investiţii sporite pe termen lung.

”În ceea ce priveşte posibila introducere a unor resurse proprii noi pentru finanţarea bugetului Uniunii, Preşedintele Klaus Iohannis va reitera faptul că România este în favoarea oricăror resurse care pot genera venituri suplimentare la bugetul UE,  cu condiţia existenţei unui mecanism clar pentru a se evita impactul excesiv asupra contribuţiilor naţionale. Referitor la Planul de redresare economică, Preşedintele României va susţine opţiunea unei ponderi mai mari a componentei de granturi comparativ cu cea de împrumuturi în totalul sumelor alocate, pentru a se putea asigura resursele financiare necesare pentru procesul de redresare economică în întreaga Uniune”, a mai transmis sursa citată.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis se va pronunţa pentru o perioadă cât mai lungă în ceea ce priveşte implementarea noului instrument de redresare economică, astfel încât sumele alocate statelor membre să poată fi absorbite integral şi eficient.

În plus, preşedintele României va susţine asigurarea unei perioade de rambursare adecvate pentru fondurile alocate pentru redresarea economică, pentru a permite punerea în aplicare a angajamentelor pe termen mediu şi lung asumate la nivelul Uniunii Europene şi evitând, totodată, presiuni suplimentare asupra bugetelor naţionale.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.