Preşedintele Klaus Iohannis va participa miercuri, de la ora 12.00, la evenimentul „Femei în sustenabilitate”, care va fi găzduit la Palatul Cotroceni, transmite Administraţia Prezidenţială. Reuniunea va aduce în prim-plan contribuţia femeilor, inclusiv a celor care sunt la început de carieră, la promovarea şi atingerea obiectivelor pe care ţara noastră le urmăreşte în domeniul sustenabilităţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„La acest eveniment vor participa doamne cu implicare substanţială în promovarea sustenabilităţii în sectorul public, asociativ, financiar şi de afaceri, educativ şi de cercetare. Femeile joacă deja un rol central în adaptarea la impactul schimbărilor climatice, tranziţia energetică, economia verde sau educaţia pentru mediu şi climă”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit sursei citate, şeful statului a susţinut constant implicarea femeilor în viaţa politică, economică şi socială, iar evenimentul, care va fi organizat la Palatul Cotroceni, va pune accentul pe sustenabilitate, un domeniu relativ nou, dar relevant pentru o dezvoltare durabilă pe termen lung.

„Provocările majore legate de limitarea schimbărilor climatice, creşterea economică sustenabilă sau reducerea poluării necesită contribuţia tuturor, femei şi bărbaţi deopotrivă. În acest sens, discuţiile dintre invitaţi, din ţară şi din străinătate, vor facilita schimbul de opinii şi bune practici privind participarea mai consistentă a femeilor la procesele decizionale şi politicile legate de sustenabilitate”, mai indică sursa menţionată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.