Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, de la încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2023, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2024.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Legea are ca obiect de reglementare abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, de la încheierea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2023, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2024.

Proiectul stabileşte următoarele domenii de reglementare: finanţe şi economie, dezvoltare, lucrări publice şi administraţie, muncă şi solidaritate, afaceri interne, sănătate, agricultură, transporturi şi infrastructură, cultură, investiţii şi proiecte europene, prorogarea sau modificarea unor termene prevazute în acte normative cu putere de lege.

Evenimente

30 iulie - Maraton Profit News TV - Inteligența Artificială în Economie

Astfel, Guvernul poate emite ordonanţe atât pentru modificarea Codului fiscal, cât şi pentru modificarea Codului de procedură fiscală, dar şi pentru reglementarea unor măsuri în derularea Programului naţional de investiţii „Anghel Saligny”.

Executivul poate emite ordonanţe în vacanţa parlamentară pentru a modifica ordonanţa de urgenţă nr. 55/2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului National pentru Refugiaţi, conform unui amendamenta admis de către deputaţi. Şi în domeniul Transporturilor deputaţii au adoptat două amendamente la iniţiativa legislativă în cauză.

Prin urmare, Guvernul poate emite ordonanţe în domeniul reglementării inspecţiei tehnice şi supravegherii prin acţiuni de inspecţie tehnică în domeniul feroviar, al transportului cu metroul, metroul uşor, monorai şi al transportului urban, suburban şi regional pe şine şi pe căile ferate cu caracter de patrimoniu, de muzeu sau turistic. Executivul poate să emită ordonanţe pentru a modifica ordonanţa de urgenţă nr. 83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, mai indică proiectul de lege.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.