Premierul Nicolae Ciucă le-a spus sindicaliştilor din educaţie, duminică, la întâlnirea de la Palatul Victoria, că nu se poate organiza o grevă când se schimbă un guvern cu altul pentru că acest lucru conduce la instabilitate, au precizat surse politice. El a mai spus că momentul ales pentru a face grevă este cel mai prost din ultimii 10 ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Premierul Ciucă le-a explicat sindicaliştilor că atâta timp cât există un dialog şi deschidere maximă din partea coaliţiei atunci nu au de ce să continue cu greva generală. Ciucă le-a mai spus sindicaliştilor că nu se poate organiza o grevă când se schimbă un guvern cu altul pentru că acest lucru conduce la instabilitate. În plus, şeful Executivului le-a explicat că momentul ales pentru a face grevă este cel mai prost din ultimii 10 ani pentru că afectează perioada de examene şi efortul, munca copiilor şi a părinţilor riscă să fie compromise. ”Premierul le-a explicat că e important să fie raţionali şi aşezaţi si mai ales sa se gândească la familiile din România. Sa fie corecţi faţă de copiii care trec printr-o perioada de examene plină de emoţii”, au mai precizat sursele. Premierul Nicolae Ciucă a discutat duminică cu sindicatele din educaţie, în condiţiile în care de luni acestea ar urma să declanşeze greva generală. La întâlnire şi-a anunţat participarea şi ministrul Muncii, Marius Budăi. Premierul a afirmat deja că soluţia pentru revendicările sindicatelor din educaţie este în legea salarizării unitare, în timp ce Budăi consideră că soluţia nu este doar la el, ci la întreaga coaliţie, Din punctul de vedere al sindicaliştilor, indiferent de rezultatul negocierilor, greva va avea totuşi loc, cel puţin în ziua de luni, dat fiind că o decizie de încetare a protestului implică şi consultarea membrilor de sindicat. La consultări mai participă preşedintele Camerei Deputaţilor, viitorul premier Marcel Ciolacu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, ministrul Muncii, Marius Budăi, ministrul de Interne, Lucian Bode, secretarul general al Guvernului, Marian Neacşu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.