Premierul Nicolae Ciucă a cerut, luni, după ceremonia de semnare a primelor contracte finanţate din Componenta 10 - ” Fondul local” a PNRR, instituţiilor şi autorităţilor locale, în contextul prăbuşirii podului de la Siret, ”să înceapă şi să finalizeze evaluările la toate aceste lucrări de infrastructură, pentru a putea să evităm orice astfel de situaţie”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În urmă cu câteva zile, pe 7 iunie au fost semnate primele contracte în cadrul componentei Valul Renovării, iar astăzi pporneşte cea de-a doua componentă, Fondul Local. Este o oportunitate cât se poate de importantă, pe care nu ne permitem să o ratăm şi anume să punem în aplicare toate aceste oportunităţi care ne sunt oferite pentru dezvoltarea comunitîăţilor, atât din mediul urban cât şi din mediul rural”, a spus premierul. 

Nicolae Ciucă a precizat că sunt primari de pe întreg cuprinsul ţării care au semnat aceste contracte şi a arătat că este un instrument pe care edilii trebuie să îl acceseze, pentru dezvoltarea comunităţilor. 

”Ceea ce este important este că, înainte să se fi terminat apelul de proiecte, iată, semnăm primele contracte. Chestiunea aceasta se întâmplă deoarece au fost realizate acele mecanisme astfel încât, proiectele care îndeplinesc toate condiţiile, pot fi asumate prin semnarea contractelor, deoarece există sume prealocate şi nu există niciun fel de dubiu. (..) Este datoria noastră, a tuturor, atât a instituţiilor guvernamentale cât şi a autorităţiilor locale să folosim aceste mecanisme prin care să asigurăm atît partea de eficientizare termică, de dezvoltare verde şi să punem în valoare tot ce au reuşit instituţiile statului să faciliteze, astfel încât autorităţile locale să poată accesa cât mai uşor aceste oportunităţi”, a spus Ciucă. 

Premierul a precizat că ministrul i-a transmis că există planuri tip, pe site-ul ministerului, care pot fi folosite pentru construcţia de locuinţe pentru specialişti, atât în educaţie cât şi sănătate. 

”Sunt instrumente şi mecanisme simple, pe care le punem la dispoziţia autorităţilor locale, pentru a facilita mai uşor accesul la resurse şi la implementarea PNRR. Avem datoria să facem toate aceste demersuri pentru a nu ne mai întâlni cu situaţia cu care ne-am întâlnit nu cu mult timp în urmă, la podul de la Siret”, a mai spus Ciucă. El a cerut instituţiilor şi autorităţilor locale ”să înceapă şi să finalizeze evaluările la toate aceste lucrări de infrastructură, pentru a putea să evităm orice astfel de situaţie”. 

Ministrul Dezvoltării, Cseke Atilla, a spus, la rândul lui, că prin acest program s-au pus la dispoziţia primarilor mai multe tipuri de investiţii, de la achiziţia de mijloace de transport în comun nepoluante la construcţia de clădiri performante energetic pentru specialiştii din sănătate şi educaţie, reabilitatea clădilor publice şi investiţii în construirea de piste de bicicletă şi staţii de încărcare electrică.

”Este un Fond local care are o valoare de 2,73 de miliarde de euro şi care prin mecanismele create îşi propune să asigure o dezvoltare echilibrată a teritoriului naţional”, a spus ministrul Dezvoltării. 

Lista proiectelor pentru încheierea contractelor de finanţare şi a semnatarilor din partea autorităţilor locale este următoarea: 
 
1. UAT comuna Deleni, jud. Iaşi – Semnează primarul comunei Deleni, jud Iaşi, PRIGOREANU DUMITRU;
 - Elaborarea Planului Urbanistic General în format digital al comunei Deleni, judeţul Iaşi, în valoare de 527.221,17 lei;
2. UAT comuna Lupeni, jud. Harghita – Semnează primarul comunei Lupeni, jud Harghita, KOVACS LEHEL;
- Elaborarea în format GIS a documentelor de amenajare a teritoriului şi de planificare urbană PUZ în comuna Lupeni, judeţul Harghita, în valoare de 635.594,41 lei;
3. UAT comuna Călineşti, jud. Teleorman – Semnează primarul comunei Călineşti, jud Teleorman, HAITĂ GABRIEL;
- Actualizarea şi transpunerea în format GIS a Planului Urbanistic General al comunei Călineşti, judeţul Teleorman, în valoare de 527.221,17 lei;
4. UAT oraş Tismana, jud. Gorj – Semnează primarul oraşului Tismana, jud Gorj, REMETEA NARCIS PETRE;
-  Elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă la nivelul UAT Tismana, în valoare de 322.190,72 lei;
5. UAT municipiul reşedinţă de judeţ Galaţi, jud Galaţi – Semnează viceprimarul municipiul reşedinţă de judeţ Galaţi, ENACHE SORIN
- Actualizarea documentaţiei de urbanism - Plan Urbanistic General al Municipiului Galaţi, în valoare de 3.790.134,41 lei;
6. UAT Judeţul BIHOR prin CJ BIHOR - Semnează vicepreşedintele CJ BIHOR, MĂLAN MIRCEA;
- Actualizarea Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţean Bihor, în valoare de 1.388.349,08 lei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.