Prim-ministrul Nicolae Ciucă a primit-o, marţi la Palatul Victoria pe omologul din Republica Moldova, Natalia Gavriliţa, ocazie cu care a fost analizat stadiul implementării proiectelor concrete destinate sprijinirii Republicii Moldova, în domenii care vizează aprovizionarea cu energie şi gaz, asigurarea finanţărilor din pachetul de 100 de milioane de euro, precum şi sprijinul bugetar direct de 10 de milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Premierul Ciucă a asigurat că România depune toate eforturile pentru a găsi soluţii de furnizare, tranzit şi stocare a cantităţilor de gaze necesare Republicii Moldova. În privinţa energiei electrice, aceasta urmează a fi furnizată în cadrul infrastructurii de transport existente, urmând ca noi linii de interconectare să fie asigurate pe termen mediu şi lung, arată un comunicat de presă al Guvernului.
 
În cadrul întrevederii, prim-ministrul Republicii Moldova a adus în discuţie creşterea tranzitului de camioane la frontieră şi nevoia unor măsuri suplimentare pentru fluidizarea traficului. În acest sens, noul punct de frontieră care va fi deschis la Bumbăta-Leova, pe un pod militar de pontoane, şi preluarea traficului de mărfuri pe podul Rădăuţi Prut-Lipcani vor contribui la decongestionarea zonelor aglomerate la punctele existente.
 
O atenţie specială a fost acordată de către premierul Nicolae Ciucă sprijinului pe care Guvernul României îl poate oferi în cadrul procesului de pregătire pentru începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
 
Conform sursei citate, prim-ministrul Natalia Gavriliţa a făcut o trecere în revistă a stadiului actual al pregătirilor de la Chişinău în acest sens, cu precădere în domeniul justiţiei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.