Prim-ministrul Marcel Ciolacu va efectua, în perioada 12-13 noiembrie 2024, o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, prilej cu care va participa la Forumul Economic România-Marea Britanie. Executivul precizează că este prima vizită a unui prim-ministru român în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord după 17 ani. Premierul se va întâlni cu omologul său, Keir Starmer, cu preşedintele Camerei Comunelor, Sir Lindsay Hoyle şi cu Lordul Primar al Londrei (The Lord Mayor of London), Alastair King şi se va întâlni cu membri ai comunităţii româneşti din Marea Britanie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Guvernului, premierul Marcel Ciolacu va avea întrevederi cu premierul britanic, Keir Starmer, cu preşedintele Camerei Comunelor, Sir Lindsay Hoyle şi cu Lordul Primar al Londrei (The Lord Mayor of London), Alastair King.

Totodată, premierul va vizita Biserica Românească şi se va întâlni cu membri ai comunităţii româneşti din Marea Britanie.

”Guvernul României este interesat de consolidarea Parteneriatului Strategic cu Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord pe toate palierele de interes bilateral şi adaptat provocărilor şi oportunităţilor actuale. Comunitatea românească din Regatul Unit este una numeroasă, iar promovarea drepturilor compatrioţilor noştri reprezintă un pilon vital al cooperării bilaterale”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

În cadrul vizitei pe care o va efectua, Şeful Executivului va fi însoţit de ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, de ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, de ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Radu Oprea, de ministrul energiei, Sebastian Burduja, de consilierul onorific, vicepreşedinte al Parlamentului European, Victor Negrescu şi de consilierul de stat, Nicolae Comănescu.

Potrivit Executivului, relaţia bilaterală este guvernată de Parteneriatul Strategic, lansat la 26 iunie 2003, revizuit în 2011 şi actualizat la 23 martie 2023, la Londra, prin semnarea unei Declaraţii Comune la nivel de miniştri ai afacerilor externe. Declaraţia Comună actualizată de Parteneriat Strategic dintre România şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord oferă un nou cadru de cooperare între cele două state, reflectând stadiul actual al relaţiilor UE-UK şi evoluţiile din domeniul securităţii la nivel euroatlantic.

Ultima vizită a unui Prim-ministru britanic în Romania a avut loc în decembrie 2015, iar ultima vizită bilaterală oficială a unui Prim-ministru român în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în decembrie 2007. Un liant şi promotor al relaţiei bilaterale îl reprezintă comunitatea numeroasă de români din UK, estimată la peste 1,2 milioane persoane.

România este reprezentată în Regatul Unit prin Ambasada României la Londra şi trei consulate generale - la Londra, Manchester şi Edinburgh. În prezent, sunt realizate demersuri pentru operaţionalizarea Consulatului General la Birmingham şi a unui oficiu consular la Belfast care să deservească Irlanda de Nord.

În prezent, în UK funcţionează Lectoratul de limba română ce activează în cadrul Facultăţii de Lingvistică, Filologie şi Fonetică al Universităţii Oxford. Acesta activează în baza Protocolului de colaborare între Universitatea Oxford şi Institutul Limbii Române, semnat în 2011, şi este primul lectorat de acest fel în Marea Britanie. În octombrie 2024 a fost înfiinţat un al doilea Lectorat de limba română, la Universitatea din Cambridge.

Au fost iniţiate demersurile pentru organizarea concursului de selectare a unui lector. Începând cu luna ianuarie 2024, au fost reluate cursurile de Limbă Cultură şi Civilizaţie Românească din Marea Britanie. În 2023, valoarea totală a schimburilor comerciale de bunuri a fost de 3,85 miliarde EUR. UK este unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai României şi primul în topul ţărilor cu care România are un excedent comercial (1,6 miliarde EUR în 2023 şi 1 miliard EUR în primele şapte luni din 2024). Pentru 2024, se estimează o valoare totală a schimburilor de peste 4 miliarde EUR. În topul produselor exportate de România se află cele din categoria auto.

Datele UK arată că, la finalul anului 2023, schimburile comerciale s-au ridicat la 10 miliarde EUR (bunuri şi servicii). În primele 7 luni ale anului 2024, datele provizorii indică o valoare a schimburilor comerciale de 2,42 miliarde EUR, ceea ce reprezintă o creştere a comerţului bilateral cu 8,84%.

Conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, la 30 iunie 2024, erau înregistrate în România 7011 societăţi comerciale cu capital britanic.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.