Premierul Ilie Bolojan a transmis, miercuri, cu prilejul Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului, că pentru Guvern, reformarea şi eficientizarea sectorului public sunt condiţii concrete pentru a întări capacitatea statului de a garanta drepturi, el adăugând că reducerea deficitului bugetar şi revenirea la o creştere economică sănătoasă sunt mijloace prin care pot finanţa educaţia, sănătatea şi serviciile publice în mod predictibil.
”Lumea marchează astăzi 77 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Documentul rămâne un reper pentru modul în care statele trebuie să protejeze libertăţile şi demnitatea oamenilor. Într-un context global în care presiunile de securitate şi tensiunile economice cresc, Naţiunile Unite atrag atenţia asupra necesităţii de a transforma principiile privind drepturile omului în realităţi vizibile în viaţa de zi cu zi. Nu este suficient să le afirmăm; trebuie să le aplicăm”, spune premierul într-un mesaj.
Ilie Bolojan arată că şi în România, acest lucru cere asumare din partea tuturor celor implicaţi în spaţiul public: decidenţi, instituţii, mediul de afaceri şi cetăţeni.
”Accesul la drepturile fundamentale nu se menţine de la sine, ci este rezultatul unui efort constant şi verificabil. În ultimele trei decenii, România a construit instituţii şi mecanisme mai solide pentru protejarea drepturilor cetăţenilor şi pentru combaterea abuzurilor. Aceste progrese sunt reale, dar nu sunt definitive. Pentru Guvern, reformarea şi eficientizarea sectorului public sunt condiţii concrete pentru a întări capacitatea statului de a garanta drepturi”, subliniază şeful Executivului.
Premierul mai arată că ”administrarea responsabilă a resurselor publice şi prioritizarea investiţiilor în funcţie de nevoile actuale ale oamenilor sunt esenţiale”.
”Reducerea deficitului bugetar şi revenirea la o creştere economică sănătoasă sunt mijloace prin care putem finanţa educaţia, sănătatea şi serviciile publice în mod predictibil. Respectarea drepturilor fundamentale începe cu responsabilitatea fiecăruia, dar trebuie susţinută de instituţii care funcţionează corect”, mai transmite premierul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







