Premierul Ilie Bolojan a avut, joi, o primă rundă de discuţii cu ministerele Sănătăţii, Educaţiei şi Mediului, despre proiectele care vor rămâne finanţate prin PNRR şi soluţiile prin care pot sprijini, din alte surse, investiţiile importante care nu se pot încadra în acest program, el arătând că scopul este ca cea mai mare parte a proiectelor să fie derulate în anii următori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Prioritizarea investiţiilor, pentru o dezvoltare economică sustenabilă. Astăzi am avut prima rundă de discuţii cu ministerele Sănătăţii, Educaţiei şi Mediului, pentru a analiza proiectele propuse prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Am discutat atât despre proiectele care vor rămâne finanţate prin PNRR, cât şi despre soluţiile prin care putem sprijini, din alte surse, investiţiile importante care nu se pot încadra în acest program”, a transmis premierul Ilie Bolojan pe Facebook. 
 
Şeful Executivului menţionează că scopul este ca cea mai mare parte a proiectelor să fie derulate în anii următori.
 
 
”Vom continua să finanţăm prin PNRR proiectele deja începute şi care vor fi finalizate până la 31 august 2026, dar şi pe cele care reprezintă ţinte asumate de România. Pentru restul proiectelor mature, Guvernul va identifica resurse fie din bugetul naţional, fie din alte programe europene”, precizează Bolojan.
 
Premierul mai afirmă că, ”fie că vorbim despre spitale, şcoli sau proiecte de mediu, obiectivul este acelaşi, ca oamenii să vadă în viaţa de zi cu zi rezultate concrete ale investiţiilor”. 
 
„Menţinerea unui nivel ridicat al investiţiilor este o prioritate pentru a crea condiţii de dezvoltare pe termen lung şi pentru a asigura creşterea economică. Singura măsură pe care o putem lua acum este să finanţăm investiţii, din orice formă de resurse disponibile. Avem un tablou de bord naţional ce include toate proiectele pregătite, stadiul de realizare al fiecăruia şi toate elementele necesare analizei obiective. Fiecare ministru va stabili portofoliul proiectelor prioritare şi etapizarea lor. Fie că avem în vedere construcţia sau modernizarea unităţilor sanitare şi de învăţământ, fie amenajarea reţelelor de apă şi canalizare, este esenţial ca peste un an România şi cetăţenii noştri să poată vedea în viaţa de zi cu zi că fondurile din PNRR au fost înţelept investite”, a afirmat premierul Ilie Bolojan, potrivit unui comunicat al Guvernului. 

În domeniul sănătăţii, au fost analizate proiectele de construcţie şi amenajare a unor noi spitale, dotarea cabinetelor medicilor de familie, a ambulatoriilor şi a secţiilor de terapie intensivă. 

În educaţie, discuţiile s-au axat pe construcţia, modernizarea şi renovarea căminelor studenţeşti şi a campusurilor universitare, dotarea unităţilor de învăţământ, dar şi pe programele pentru combaterea abandonului şcolar şi sprijinirea copiilor şi tinerilor din medii defavorizate.


În domeniul mediului, accentul a fost pus pe proiecte de apărare împotriva inundaţiilor, realizarea cadastrului apelor şi managementul apelor uzate.

 
Alături de premier, la aceste discuţii de la Palatul Victoria au fost vicepremierii Marian Neacşu şi Tsantos Barna, precum şi miniştrii Sănătăţii, Educaţiei şi Mediului.
 
Consultările vor continua în perioada următoare cu toate celelalte ministere coordonatoare de reforme şi investiţii din PNRR, mai anunţă premierul. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.