Premierul Ilie Bolojan a discutat, marţi, cu procurorul general Alex Florin Florenţa despre reforma pensiilor din magistratură, dar şi despre necesitatea unui cadru predictibil de salarizare pentru magistraţi, îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a activităţii şi gestionarea volumului ridicat de dosare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi, 19 august, premierul Ilie Bolojan a avut o întrevedere cu procurorul general al României, Alex Florin Florenţa. Discuţiile au vizat temele majore de reformă din sistemul judiciar, în special reforma pensiilor din magistratură, inclusă în cel de-al doilea pachet de măsuri guvernamentale. Printre aspectele analizate s-au aflat creşterea graduală a vârstei de pensionare, stabilirea unor perioade de tranziţie pentru implementarea modificărilor, precum şi ajustarea formulei de calcul a pensiilor”, a transmis Guvernul.

De asemenea, în cadrul întâlnirii au fost abordate teme privind necesitatea unui cadru predictibil de salarizare pentru magistraţi, îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a activităţii şi gestionarea volumului ridicat de dosare aflat pe rolul instanţelor şi parchetelor.

Potrivit Guvernului, întâlnirea face parte din procesul mai amplu de dialog instituţional privind reformele din sistemul judiciar. Luni, premierul Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii asociaţiilor de magistraţi: Asociaţia Magistraţilor din România, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului, Asociaţia Procurorilor din România şi Asociaţia Forumului Judecătorilor din România.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.