PNL şi USR au semnat un acord de colaborare în Parlament: Reforma administraţiei publice, reforma electorală, eliminarea supraimpozitării muncii part-time, printre priorităţi / Andronache (PNL): PSD să facă public protocolul cu AUR şi SOS România

PNL şi USR au semnat un acord de colaborare în Parlament: Reforma administraţiei publice, reforma electorală, eliminarea supraimpozitării muncii part-time, printre priorităţi / Andronache (PNL): PSD să facă public protocolul cu AUR şi SOS România

PNL şi USR au semnat un acord de colaborare în Parlament, reforma administraţiei publice, reforma electorală, eliminarea supraimpozitării muncii part-time, aflându-se printre priorităţi. Liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a cerut PSD să facă public protocolul cu AUR şi SOS România.

”PNL şi USR, atât din Senat, cât şi din Camera Deputaţilor, au semnat un acord de colaborare parlamentară pentru întărirea cooperării în legislativul României şi ne-am asumat de asemenea un set de priorităţi pe care împreună toţi parlamentarii USR şi PNL, care reprezintă o treime din numărul total de parlamentari, atât la Cameră, cât şi la Senat, să le susţină în această sesiune legislative”, a anunţat lidera deputaţilor USR, Diana Stoica.

Ea a precizat că priorităţile sunt reforma administraţiei publice,  creşterea nivelului de profesionalism din instituţiile publice din România, ceea ce guvernul Bolojan, din care fac parte şi PNL şi USR, au început deja, reforma administrativ-teritorială, o discuţie care există de foarte mult timp în spaţiu public şi a venit momentul să se găsească şi la nivel parlamentar o soluţie pentru eficientizarea şi modernizarea administraţiei publice şi a unităţilor administrativ-teritoriale din România.

”Noi avem nevoie de o reorganizare în acest sens şi vom propune în curând varianta pe care noi o considerăm potrivită”, a spus Stoica.

Deputatul USR a mai amintit şi reforma electorală, în primul rând reducerea numărului de parlamentare, aşa cum românii au votat în urmă cu mai mulţi ani de zile şi eliminarea supraimpozitării muncii part-time, cele două partide având proiecte legislative depuse în acest sens.

”Trebuie să eliminăm această nedreptate cât mai curând, nu se poate să plăteşti taxe întregi pentru un contract de muncă cu normă parţială”, a spus Diana Stoica.

Ea a menţionat că, de asemenea, la nivelul grupurilor parlamentare, PNL şi USR, din Camera Deputaţiei, împreună cu domnul lider de grup, Gabriel Andronache, am semnat şi am depus astăzi o sesizare către Curtea Constituţională pentru acea decizie abuzivă, luată de noua majoritate toxică din Parlament, PSD, Aur şi extremiştii, prin care au băgat în conducerea Camerei Deputaţilor doi reprezentanţi ai unor partide extremiste şi aici o să-l invid pe colegul nostru, Alexandru Dimitriu, care împreună cu domnul Andronache a lucrat la această sesizare, să vă prezinte mai multe detalii. Mai am câteva completări referiţioare la acordul politic şi de colaborare parlamentară pe care l-am semnat astăzi împreună.

”Noi vom face public acest acord, este foarte important să fim transparenţi şi cerem în mod imperativ PSD să facă public protocolul sau să facă publice protocoalele pe care le-au încheiat cu partidele extremiste din Parlament. Vrem să ştim şi noi ce au semnat şi la ce s-au angajat. S-au angajat să depună reglementări antireformiste? S-au angajat, pentru a avea voturi, pentru a trece un guvern PSD, AUR, SOS, la chestiuni care ne pot aduce în situaţie de infringement? Vrem să ştim lucrurile acestea”, a spus şi liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, la Parlament.

Andronache a precizat că acordul PNL-USR este un acord de colaborare general, reformist.

”Dorim, în sensul acesta, să ştim şi la ce s-a angajat coaliţia toxică de guvernare PSD AUR şi SOS. Eu cred că este spre binele societăţii să vadă toată lumea aceste angajamente pe care PSD şi le-a luat. Oricum, au şi început să concretizeze, după cum aţi văzut, în Biroul permanent al Camerei, aceste angajamente luate prin protocol”, a mai spus deputatul PNL.

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră