PNL: PSD blochează cu bună ştiinţă Legea salarizării unitare, România e în pericol iminent de a pierde aproximativ 770 de milioane de euro / Apel la partide pentru susţinerea proiectului şi adoptarea lui săptămâna aceasta în Parlament

PNL: PSD blochează cu bună ştiinţă Legea salarizării unitare, România e în pericol iminent de a pierde aproximativ 770 de milioane de euro / Apel la partide pentru susţinerea proiectului şi adoptarea lui săptămâna aceasta în Parlament

PNL acuză miercuri PSD că blochează cu bună ştiinţă adoptarea Legii salarizării unitare, iar România e în pericol iminent de a pierde aproximativ 770 de milioane de euro. Potrivit liberalilor, PSD a înşelat cetăţenii României, partidele pro-europene, precum şi pe preşedintele României, în faţa căruia şi-a asumat susţinerea integrală a actelor normative din PNRR. PNL anunţă că susţine acest proiect şi invită toate partidele parlamentare să-l susţină, astfel încât el să poată fi depus şi votat în Parlament fie şi pe ultima sută de metri, în această săptămână.

PNL acuză PSD într-un comunicat oficial cp ”blochează legea salarizării, iar România pierde 770 de milione de euro din PNRR. 
 
”PSD blochează cu bună ştiinţă adoptarea Legii salarizării unitare, iar România e în pericol iminent de a pierde aproximativ 770 de milioane de euro prin neîndeplinirea jalonului aferent din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”, spun liberalii. 
 
”Când refuzi şi tergiversezi în mod repetat, aşa cum a făcut şi face PSD, chiar şi cu 5 zile înaintea termenului-limită de închidere a jalonului, concluzia e clară: PSD nu vrea legea salarizării unitare” ,se menţionează în comunicat. 
 
Potrivit liberalilor, amânările PSD nu sunt şi n-au fost niciodată motivate de găsirea unei soluţii legislative mai bune; aceste amânări au reprezentat strategia cinică a PSD de a forţa ratarea legii.
 
”PSD a înşelat cetăţenii României, partidele pro-europene, precum şi pe preşedintele României, în faţa căruia şi-a asumat susţinerea integrală a actelor normative din PNRR. Reamintim că PSD a condus Ministerul Muncii timp de aproape cinci ani, perioadă în care miniştrii partidului NU au finalizat legea salarizării unitare din PNRR”, acuză PNL. 
 
Potrivit PNL; PSD se face vinovat de trei lucruri grave: menţinerea unui sistem de salarizare inechitabil, care afectează sute de mii de angajaţi din sectorul de stat, pierderea banilor europeni din PNRR aferenţi legii salarizării şi romovarea unor promisiuni fără acoperire, care împing România spre deficite bugetare severe în anii următori, cu dobânzi ruinătoare şi degradarea ratingului de ţară.
 
”Precizăm că legea salarizării unitare nu este doar un jalon PNRR. România are nevoie de ea pentru a corecta inechităţile salariale acumulate în sectorul public, pentru a introduce reguli clare şi pentru a lega salarizarea de responsabilitate, complexitatea muncii şi performanţă. Actualul proiect face aceste lucruri fără să arunce din nou bugetul în dezechilibre multianuale puternice şi fără să sacrifice investiţiile statului. Reamintim românilor că există un proiect de lege privind salarizarea elaborat de Ministerul Muncii în dialog cu partidele parlamentare şi sub patronajul Administraţiei Prezidenţiale, iar acest proiect îndeplineşte cerinţele jalonului din PNRR şi ţine cont de constrângerile financiare existente”, sublliniază PNL. 
 
PNL anunţă că susţine acest proiect şi invită toate partidele parlamentare să-l susţină, astfel încât el să poată fi depus şi votat în Parlament fie şi pe ultima sută de metri, în această săptămână.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră