Forţele navale bulgare au descoperit mai multe drone şi fragmente ale acestora pe litoralul bulgăresc, iar o parte dintre acete drone au fost distruse în mare, în timp ce alte fragmente au fost transportate la o bază militară, informează un comunicat al Ministerului Apărării din Bulgaria.
Potrivit comunicatului, una dintre drone a fost găsită pe plaja Kabakum, în apropierea oraşului Varna. În urma unei operaţiuni de recunoaştere efectuate de o echipă specializată a bazei navale de la Varna, s-a stabilit că drona nu conţine substanţe explozive. Aparatul a fost transportat la baza militară.
Unei alte echipe a Forţelor Navale i s-a încredinţat misiunea de a cerceta obiectul descoperit în apele Mării Negre în apropierea oraşului Pomorie. Militarii au stabilit că obiectul era o dronă şi l-au distrus pe loc, în mare, respectând cu stricteţe măsurile de siguranţă.
De asemenea, militarii au identificat o altă dronă, descoperită în zona plajei Paşa Dere, în apropiere de Varna. Obiectul a fost detonat în mare.

Un alt fragment de dronă a fost descoperit în seara zilei de 25 august în apele Mării Negre, în zona staţiunii Kamcia. În urma unei operaţiuni de recunoaştere, s-a stabilit că este vorba despre o aripă a unei drone militare, adusă de curenţi, fără muniţie. Fragmentul a fost transportat la baza militară din Varna.
Aceste anunţuri care vin de la Sofia au loc în condiţiile în care miercuri dimineaţă a fost descoperit şi detonat un fragment de dronă pe plaja din Olimp.
În 14 august, pe litoralul din Bulgaria au fost găsite obiecte suspecte în trei locuri diferite – o dronă de tip avion, probabil o „dronă de recunoaştere”, şi posibile fragmente de drone.
Condiţiile meteorologice şi cele maritime ar putea contribui la creşterea numărului de descoperiri de drone, spun specialiştii militari, conform Novinte.com. Vântul puternic din nord-est şi valurile cu forţa 3-4 ar putea împinge dronele sau resturile acestora către coasta bulgară. Aceste incidente au loc pe fondul războiului din Ucraina şi al utilizării pe scară largă a sistemelor fără pilot în regiunea Mării Negre.




























