Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, solicită demisia prefectului de Iaşi, Bogdan Cojocaru, şi trimiterea urgentă a Corpului de Control al Ministerului Afacerilor Interne la Prefectura Iaşi, acuzând modul abuziv în care acesta îşi exercită mandatul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit şefului local PNL, prefectul de Iaşi a aplicat legea cu dublă măsură, în funcţie de interesele politice.
 
Muraru a arătat că două situaţii similare, din comunele Popeşti şi Prisăcani, sunt tratate diferit de către prefectul Bogdan Cojocaru. 
 
Liderul PNL Iaşi a susţinutcă în cazul comunei Prisăcani, prefectul PSD al judeţului Iaşi a validat o şedinţă de Consiliu Local, deşi aceasta nu avea cvorum. 
 
”Motivul a fost evident unul politic, întrucât respectiva şedinţă, cu caracter extraordinar, a fost organizată pentru depunerea jurământului unui consilier local PSD, deşi aceasta nu este o procedură cu caracter urgent. Potrivit legii, validarea şi depunerea jurământului nu poate avea loc decât în faţa unui plen legal constituit, aşa cum a arătat inclusiv Ministerul Dezvoltării, care a emis îndrumări în acest sens pentru mai multe primării care s-au confruntat cu situaţii similare”, a precizat şeful liberalilor ieşeni.
 
Alexandru Muraru a afirmat că o situaţie identică s-a întâmplat în comuna Popeşti, unde prefectul PSD Bogdan Cojocaru a decis că un consilier local care a depus jurământul într-o şedinţă la care nu s-a întrunit cvorumul necesar nu poate intra în exercitarea mandatului. 
 
”Sunt două cazuri similare, decizii diferite, în funcţie de interesele de partid. Este clar pentru toată lumea că Bogdan Cojocaru foloseşte Instituţia Prefectului Iaşi ca instrument politic şi confundă biroul de prefect cu cel de preşedinte interimar al PSD Iaşi. Acesta este motivul pentru care voi cere trimiterea corpului de control al MAI să verifice activitatea prefectului Cojocaru. În numeroase rânduri, de când a preluat mandatul de prefect, Bogdan Cojocaru s-a remarcat cu atacuri la instituţiile conduse de liberali, cu numeroase gafe. Bogdan Cojocaru este singurul prefect din ţară care este şi preşedinte interimar al unui partid politic, un conflict de funcţii care blochează dezvoltarea judeţului nostru şi buna colaborare instituţională pentru proiectele Iaşului”, a declarat şeful PNL Iaşi.
 
Totodată, liderul liberal ieşean consideră că ”pălăria este prea mare pentru Bogdan Cojocaru, motiv pentru care şeful interimar al PSD Iaşi trebuie să demisioneze din funcţia de prefect”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.