Plenul reunit al celor două camere s-a suspendat, marţi, din lipsă de cvorum, după ce preşedintele de şedinţă, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că în sală mai sunt prezenţi 240 de parlamentari, iar la ora transmiterii acestei ştiri, Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului s-au reunit pentru a stabili calendarul numirii preşedintelui-director general al TVR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Birourile Permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului urmează să stabilească procedura de numire a noului preşedinte-director general al TVR, după ce plenul comun a respins, marţi, propunerea venită din partea Consiliului de Administraţie al televiziunii, George Orbean.

Cel mai probabil miercuri, Consiliul de Administraţie se va reuni şi va propune o nouă nominalizare pentru şefia televiziunii, persoana desemnată urmând să fie audiată în Comisiile reunite de cultură pentru un aviz consultativ. După audierile din comisiile de specialitate, noua propunere va ajunge din nou la votul plenului reunit. 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Liviu Dragnea şi premierul Dacian Cioloş s-au întâlnit luni seară şi nu au ajuns la niciun acord pe această temă, au declarat pentru News.ro surse politice, în condiţiile în care Orbean a fost propus de Guvern, iar PSD o vrea pe Irina Radu.

George Orbean a fost ales, marţea trecută, de către membrii noului Consiliu de Administraţie al TVR în funcţia de preşedinte-director general al televiziunii publice, cu un mandat de patru ani, Orbean având şapte voturi favorabile, faţă de cele şase primite de Irina Radu. Orbean a fost propus de Guvern şi a fost ales cu 7 voturi din 13 de către membrii noului Consiliu de Administraţie al TVR. Irina Radu, propunerea PSD pentru şefia CA, a primit 6 voturi favorabile.

Tot marţi, Orbean a fost audiat de Comisiile reunite de cultură care au emis  aviz negativ, cu 18 voturi ”împotrivă” şi 15 ”pentru”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.