Plenul Camerei Deputaţilor a vacantat, miercuri, postul de deputat al lui Florin Popescu, care a demisionat în urmă cu o săptămână din Parlament.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Camera Deputaţilor declară vacant locul de deputat deţinut de domnul Florin Aurelian Popescu în circumscripţia electorală nr. 16, Dâmboviţa, Colegiul uninominal nr. 4", a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor, preşedintele de şedinţă, Valeriu Zgonea. 

Deputatul Florin Popescu, care a fost condamnat în decembrie 2015 la doi ani de închisoare cu executare pentru că a dat mită în campania electorală din 2012 peste 60 de tone de pui grill alegătorilor, a demisionat, miercuri, din Parlament, spunând că face un gest "de onoare", după ce a văzut motivarea instanţei.

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Florin Popescu a fost condamnat în decembrie 2015 la doi ani de închisoare de către ICCJ pentru că, în campania electorală din 2012, a cerut şi a primit de la o firmă peste 60 de tone de pui grill, pe care le-a împărţit alegătorilor din colegiul său în campania electorală din 2012.

Acesta a fost ales deputat din partea PDL, părăsind ulterior partidul pentru a se alătura PMP, pe vremea când formaţiunea era condusă de Elena Udrea. În urma trimiterii sale în judecată, în 2014, Popescu a demisionat din PMP şi a rămas deputat independent.

"Am primit o condamnare şi este normal, este un gest de onoare, ca odată având o condamnare să plec, pentru că nu doresc ca din cauza acţiunilor mele imaginea Parlamentului să fie afectată. (...) Politica e dulceaţă de trandafir şi mai gust de caise şi gust amar, ca tot omul, sunt şi bune şi rele", a spus Florin Popescu, supranumit de presă "Baronul puilor", în urma acuzaţiilor aduse în dosarul său.

Deputatul a precizat că a aşteptat până în acest moment pentru a demisiona pentru că a dorit să vadă motivarea deciziei date în 2015 de către Înalta Curte.

"Alexandre Dumas avea un roman de succes, «După 20 de ani». Aţi văzut că acei muşchetari erau totuşi obosiţi şi ultima lor misiune a fost după 20 de ani. După 20 de ani de politică, este suficient", a completat Florin Popescu, adăugând că este "exclus" să mai candideze pentru un nou mandat.

Decizia ICCJ în cazul său nu este definitivă, fiind atacată de către Florin Popescu la completul de cinci judecători al Înaltei Curţi. Popescu a precizat că demisia sa nu va avea niciun impact asupra procesului, care va merge înainte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.