Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat că în unele zone culturile agricole sunt compromise total din cauza secetei, dând exemplu Buzăului, judeţ pe care l-a vizitat, şi unde ”e numai praf”. Ministrul Agriculturii crede că situaţia poate fi scoasă ”la lumină”, dar nu poate aprecia în ce proporţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Petre Daea a fost întrebat, marţi, la Antena 3, despre seceta din ţară şi dacă era situaţia diferită în cazul în care România avea un sistem de irigaţii.  

“Da, în suprafeţele posibile de irigat - că România nu poate să irige întreaga suprafaţă a ţării, însă este un regret al nostru şi în primul rând al meu, pe care l-am consemnat la faţa locului văzând pierderile de cultură şi, evident, chinurile pe care le au fermierii, în condiţiile în care în acest moment dificil s-au îndreptat asupra lor şi condiţiile climatice şi scumpirea inputurilor din agricultură”, a afirmat ministrul Agriculturii.  

El a mai anunţat că fermierii i-au cerut să schimbe destinaţia culturilor afectate de secetă.  

”Lucrurile sunt mai grele la culturile prăşitoare. Sunt parcele şi parcele, sunt culturi şi culturi, sunt zone şi zone. Acolo unde precipitaţiile au căzut şi unde au putut fermierii să aducă apa prin mijloacele lor pe care le-au putut realiza de-a lungul vremii, având o sursă de apă, lucrurile sunt bune. Acolo, însă, unde nu au căzut precipitaţii, avem pierderi de cultură care înseamnă şi compromiterea totală a unor suprafeţe. Am fost acolo la orele 12 noaptea, la Buzău. Mă întreba cineva că ce caut eu noapte? Păi nu mi-a ajuns ziua, că mă duceam ziua. (...) Acolo e numai praf. Noaptea, de regulă, găseşti o rouă în cultură, acolo nu exista. Porumbul a murit. Şi fermierii mi-au cerut următorul lucru, Domnule ministru, se mai face porumbul? Nu. Daţi-ne voie să îi schimbăm destinaţia pentru că ne trebuie, pe de o parte furaje şi iată că folosim masa vegetativă care o avem, pe de altă parte, ne eliberăm şi noi terenurile pentru a pregăti cultura următoare”, a menţionat ministrul Agriculturii.  

Întrebat dacă scoate situaţia la lumină şi dacă da, în ce proporţie, Petre Daea a răspuns: “Altfel nu veneam.  Scot la lumină ceea ce pot să scot. Nu ştiu care este procentul, dar, o scot la lumină. Eu nu pot să cresc producţia, eu trebuie să leg anii agricoli. Este un mare pericol în acest moment când nu ai prima cultură din care să obţii venit”. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.