Plenul Camerei Deputaţilor a votat, marţi, proiectul de lege care prevede că pensionarii militari pot primi taloanele de pensie şi în format electronic, la cerere, cu 276 de voturi pentru, un vot contra şi o abtinere. Camera deputaţilor este for decizional, astfel că proiectul merge la promulgare la şeful statului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 67 din Legea nr. 223/2015, în sensul instituirii posibilităţii transmiterii de către casele de pensii sectoriale, în funcţie de opţiunea pensionarului, a taloanelor de plată a drepturilor prevăzute de lege, la domiciliul sau la reşedinţa acestuia din România, precum şi, la cerere, în format electronic, pe e-mail sau în contul online deschis de către pensionari în portalul fiecărei case sectoriale.

Astfel, Casele de pensii sectoriale transmit lunar, la domiciliul sau, după caz, la solicitarea pensionarilor, la reşedinţa acestora din România, prin Compania Naţională „Poşta Română” - S.A., taloanele de plată a drepturilor, indiferent de modalitatea de plată pentru care aceştia au optat.”

Talonul de plată cu privire la sumele plătite se transmite începând cu luna următoare înregistrării cererii prevăzute la alin. (4), în maximum 48 de ore de la efectuarea plăţii drepturilor în cont curent sau cont de card. Talonul de plată transmis în format electronic produce efecte juridice identice cu talonul de plată transmis lunar la domiciliul sau, după caz, la reşedinţa pensionarului. Talonul de plată transmis în format electronic este acceptat ca document valid în relaţia cu toate instituţiile şi autorităţile publice. Instituţiile şi autorităţile publice care îl solicită nu vor condiţiona oferirea de informaţii sau de servicii de prezentarea talonului de plată în format fizic. Talonul de plată transmis în format electronic conţine toate elementele de identificare unică de pe talonul de plată emis pe suport hârtie, prevede proiectul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.