Partidul Forţa Naţională şi Partidul România Unită au decis formarea unui pol naţionalist prin unificare, urmând ca o comisie comună formată din reprezentanţii ambelor formaţiuni să înceapă pregătirea unui congres prin care "reprezentanţii curentului naţionalist să conlucreze din interiorul unui singur partid". Într-o postare pe Facebook, Victor Ponta afirmă că "Romania chiar are nevoie de un partid cu adevărat naţionalist" şi le urează succes.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În acest sens, comisia comună FN-PRU va lucra la statut şi la platforma politică a unui naţionalism civic, modern şi moderat care să corespundă cu aşteptările societăţii româneşti şi care să întrunească aspiraţiile naţionale ale tuturor celor care doresc să se integreze în noul partid şi nevoile României pentru perioada care urmează. Noul pol naţionalist este deschis tuturor partidelor şi tuturor mişcărilor naţionaliste din România care respectă principiile democratice şi ale statului de drept, existând discuţii avansate în acest sens pentru ca toţi cei care doresc o ţară suverană şi respectată să se alăture noii forţe patriotice. Uniunea Vatra Românească a anunţat deja susţinerea pentru acest proiect şi faptul că se alătură polului naţionalist", anunţă cele două formatiuni.

Mai mulţi reprezentanţi ai PRU şi ai Forţei Naţionale vor avea în perioada următoare şi o întâlnire cu reprezentanţii Grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţii din Parlamentul European, la invitaţia europarlamentarului Laurenţiu Rebega, vicepreşedinte al Grupului, pentru a stabili modalitatea de cooperare a partidului naţionalist românesc cu mişcarea similară din Europa şi cu partidele patriotice similare din UE.

"Noul pol naţionalist român va avea o colaborare foarte strânsă cu mişcarea patriotică europeană care a devenit un factor major în politica din interiorul UE şi din care va face parte ca membru cu drepturi depline", precizează Partidul Forţa Naţională şi Partidul România Unită.

"Aşa cum am spus şi în 2015-2016 Romania chiar are nevoie de un partid cu adevărat naţionalist şi suveranist în sens modern / fără niciun derapaj xenofob sau şovin, fără stupidităţi antisemite şi excese antimaghiare / pur şi simplu PRO - ROMANIA şi pro români!", scrie Ponta pe Facebook, remarcând că "PSD şi PNL sunt partide care nu pot şi nu trebuie să iasă din matca proeuropeană şi proatlantistă - iar apartenenţa la PPE şi PES nici nu le permite vreo concesie".

"Sper ca cei care reprezintă acum partidele cu ideologie şi orientare naţionalist-suveranistă să aibă inteligenţa şi viziunea să facă ceea ce trebuie în perioada următoare pentru o adevărată Uniune a Forţelor Naţionale", mai spune fostul lider PSD, urând succes celor două formaţiuni.

PRU a fost înfiinţat de Bogdan Diaconu şi îl are ca membru şi pe fostul deputat Sebastian Ghiţă. În timpul campaniei pentru alegerile parlamentare, partidul a folosit imaginea lui Victor Ponta provocând speculaţii legate de intrarea acestuia în partid. În PRU s-au înscris şi Mihai Sturzu, un apropiat al lui Victor Ponta, dar şi Daniel Savu şi Ion Eparu.

La începutul lunii februarie, în PRU au apărut tensiuni după ce Biroul Permanent al partidului a decis demiterea lui Bogdan Diaconu de la conducerea partidului invocând ”nereguli financiare grave” şi susţinerea de către Diaconu a controversatei OUG 13/2017. În paralel, gruparea din partid care-l susţine pe Diaconu a convocat un Congres extraordinar al partidului pentru data de 25 martie.

Partidul Forţa Naţională a fost înfiinţat în aprilie 2016 şi de către Laurenţiu Rebega.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.