Un număr de aproximativ 13 000 de companii clasate pe primele 10 poziţii în Topul Naţional al Firmelor 2026, de altfel şi cele mai performante din România, înregistrează afaceri de circa 300 de miliarde de euro, în creştere cu peste 4% faţă de 2025, în timp ce profitul din exploatare se ridică la 26,5 miliarde de euro, informează, luni, Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR). Comerţul are cea mai mare pondere (43,54%) din punct de vedere al cifrei de afaceri, iar industria este cel mai profitabil sector.
„Cele 12.943 de companii clasate pe primele 10 poziţii, care activează în cele şapte domenii de activitate analizate (industrie, servicii, comerţ, turism, cercetare-dezvoltare şi high-tech, agricultură-silvicultură-pescuit şi construcţii) au înregistrat o cifră de afaceri cumulată de peste 299,47 miliarde euro, în creştere cu 4,34% faţă de anul anterior. De asemenea, profitul din exploatare a crescut cu 2,39%, ajungând la 26,5 miliarde euro, reprezentând 8,86% din cifra totală de afaceri”, arată CCIR într-un comunicat de presă.
Cele 12.943 de firme, care activează în cele şapte domenii de activitate analizate (industrie, servicii, comerţ, turism, cercetare-dezvoltare şi high-tech, agricultură-silvicultură-pescuit şi construcţii), incluse în primele 10 poziţii angajează un total de 1.373.720 de salariaţi.
Datele au fost obţinute în urma finalizării de către CCIR a statisticilor referitoare la Topul Naţional al Firmelor 2026, cel mai important clasament al companiilor performante din România, realizat în baza analizei a 945.739 de bilanţuri financiar-contabile.
„Se vorbeşte mult în spaţiul public despre o economie românească aflată în dificultate. Cifrele Topului Naţional al Firmelor 2026 spun însă o altă poveste: situaţia nu este atât de rea pe cât se vehiculează. Cele mai performante companii din România se apropie de pragul de 300 de miliarde de euro cifră de afaceri, cu o creştere de peste 4% faţă de anul trecut, iar profitul din exploatare a urcat la 26,5 miliarde de euro. Aceste firme asigură locuri de muncă pentru aproape 1,4 milioane de oameni. Nu spun că nu există probleme reale în economia românească, dar avem companii care investesc, produc şi generează profit, iar ele merită să fie văzute, nu ignorate într-un discurs dominat de pesimism”, a declarat preşedintele CCIR, Mihai Daraban.
Industria şi serviciile domină topul
CCIR arată că din perspectiva structurii pe domenii, industria şi serviciile domină clasamentul ca număr de companii (34,39%, respectiv 28,77%), în timp ce din punct de vedere al cifrei de afaceri, comerţul deţine cea mai mare pondere (43,54%), urmat de industrie (33,31%) şi servicii (12,66%).
Industria rămâne cel mai profitabil sector, concentrând 36,12% din profitul total al companiilor clasate, cu o marjă de profit de 9,6%.
Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) realizează, începând din 1994, Topul Naţional al Firmelor (TNF). Pentru ediţia 2026, au fost analizate 945.739 de bilanţuri financiar-contabile, dintre care 366.550 au intrat în competiţia pentru primele 10 poziţii, în conformitate cu metodologia implementată de Camerele de Comerţ din toate judeţele ţării.
Clasamentul se bazează pe cinci indicatori economici: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat, precizează CCIR.
