Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a votat, marţi, desfiinţarea Grupurilor parlamentare de prietenie cu Federaţia Rusă şi cu Republica Belarus. Propunerea de desfiinţare a celor două grupuri de prietenie a fost făcută de Grupul Român al Uniunii Interparlamentare (GRUI).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Birourile reunite ale celor două Camere au discutat, săptămâna trecută şi au pus pe ordinea de zi a plenului reunit, propunerea de desfiinţare a Grupului parlamentar de prietenie România - Federaţia Rusă precum şi mai multe solicitări venite de la grupurile parlamentare de retragere a parlamentarilor acestora din cadrul Grupului parlamentar de prietenie România - Federaţia Rusă. De asemenea, pe agendă se află şi desfiinţarea Grupului parlamentar de prietenie România - Republica Belarus.

Grupurile parlamentare ale PSD şi AUR şi-au retras reprezentanţii din Grupul parlamentar de prietenie România - Federaţia Rusă şi au propus desfiinţarea acestui grup.


GRUI afirmă, în adresa înaintată conducerii Parlamentului, că, ”în spiritul declaraţiei Parlamentului României privind situaţia din Ucraina, propunem Birourilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor desfiinţarea Grupului de prietenie cu Federaţia Rusă manifestându-ne astfel, o dată în plus, solidaritatea cu poporul ucrainean, victimă a agresiunii militare ilegale, neprovocate şi nejustificate a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei". 



Plenul comun al Parlamentului a decid şi desfiinţarea grupului de prietenie România - Republica Belarus. 

PSD, PNL, USR şi UDMR şi-au retras membrii din acest grup de prietenie. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.