Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că a prezentat preşedintelui Iohannis punctul de vedere al liberalilor referitor la legile justiţiei, şi anume că trebuie să fie reluate dezbaterile pe modificările acestora şi pe modificările Codului penal şi Codului de procedură penală, ţinându-se cont de recomandările Comisiei de la Veneţia şi de deciziile Curţii Constituţionale (CCR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„PNL salută iniţiativa preşedintelui de a convoca partidele la o discuţie despre legile justiţiei, despre Codul penal şi Codul de procedură penală în urma raporterlor adoptate de Comisia de la Veneţia. PNL a prezentat mandatul pe cae l-am primit ca delegaţie, care este un mandat extrem de simplu: reluarea dezbaterilor pe legile justiţiei, pe Codul penal şi Codul de procedură penală, iar în reluarea dezbaterilor să se ţină cont de recomandările Comisiei de la Veneţia, de deciziile CCR, să se ţină cont de toate tratatele la care România este parte, să existe o voinţă politică extrem de clară privind asigurarea independenţei justiţiei, accesul cetăţenilor la actul de justiţiei şi respectarea drepturilor cetăţenilor”, a declarat Ludovic Orban miercuri, după întâlnirea delegaţiei PNL cu preşedintele Iohannis.

Orban a spus că România se află la un punct de cotitură din cauza obsesiei lui Liviu Dragnea de a scăpa de condamnări şi a „ultraşilor” de a controla justiţia.

„Suntem pe punctul de a prelua preşedinţia Consiliului UE. În funcţie de cum îşi va exercita România funcţia, ţara noastră va fi respectată de partenerii europeni şi va putea fructifica avantajele pe care le are ca membru UE. Dar din cauza celor care au călcat în picioare independenţa justiţiei, care şi-au bătut joc de voinţa societăţii civile, de punctele de vedere ale experţilor din justiţie, de avertizările primite, există riscul ca România să sufere şi cetăţenii să fie sancţionaţi”, a spus Orban.

Preşedintele PNL a atras atenţia că e momentul ca partidele de la putere „să abandoneze susţinerea proiectului lui Dragnea”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.