Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că primăria a început în forţă plantările pe 13 Septembrie, unde vrea să transforme zona într-un coridor verde. Vor fi plantaţi 1200 de arbori, 25.000 de arbuşti şi câteva zeci de mii de flori perene, mai spune primarul.
”Am început în forţă plantările pe 13 Septembrie, să transformăm zona într-un coridor verde. Va fi frumos, mai umbros şi mai răcoros. Vom planta cca. 1200 de arbori, 25.000 de arbuşti şi câteva zeci de mii de flori perene”, anunţă primarul Capitalei pe Facebook.
El arată că aceste cantităţi sunt minime. ”Din experienţa amenajărilor anterioare, vom mai suplimenta în functie de zonă şi de arborii existenţi”, precizează primarul.
”Vom crea un culoar median de arbori, pentru a-i putea integra pe cei viabili, respectiv castanii”, mai spune Ciucu.
