Premierul desemnat Ludovic Orban afirmă că nu poate da numele viitorilor miniştri, pentru a nu-şi pune colegii în situaţii neplăcute, precizând că, după ce va fi stabilită formula finală, aceasta va fi prezentată. Referitor la posibilitatea ca Ioan Cupşa să preia portofoliul Justiţiei, el a spus că "poate fi", în timp ce pentru Ministerul Finanţelor PNL are patru candidaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat, marţi seară, la Digi 24, dacă în noul guvern vor intra oameni de partid sau specialişti, Orban a spus că vor conta competenţa şi expertiza, dar că "evident, cei mai mulţI vor fi din PNL“.

Cât priveşte varianta ca liberalul Ioan Cupşa să fie desemnat la Justiţie, Orban a evitat să precizeze dacă aceasta va fi propunerea PNL, dar a admis că "poate fi".

"Ioan Cupşa are toate calităţile, este preşedintele comisiei juridice din PNL, a coordonat atacurile la CCR, poate fi. Nu vă voi da nume. Vom decide formula finală, apoi prezentăm nume. Sunt oameni capabili în PNL, care pot gira conducerea unui minister, dar nu pot da numele unor persoane pentru a nu fi puşi în situaţii neplăcute. Am un sistem de evaluare complex. O alegere va fi dintre mai multe variante bune“, a spus Orban.

Întrebat dacă la Apărare ar putea veni un militar de carieră, Ludovic Orban a afirmat că nu exclude această variantă.

"Avem un plan de înzestrare ce trebuie pus în practică, a fost o bălmăjeală generală la acest minister, Dragnea a căutat să influenţeze procedurile de achiziţie. Trebuie cineva care cunoaşte bine procedurile de înzestrare, are relaţii solide cu NATO şi UE“, a afirmat Orban.

Premierul desemnat a mai spus că pentru Ministerul Finanţelor, PNL are patru candidaţI, precizând că prioritatea viitorului ministru va fi să pregătească o rectificare bugetară pentru a închide anul 2019 cu cel mai mic deficit posibil.

"Nu cred că există motiv de îngrijorare serioasă, situaţia poate fi ţinută sub control. Datele arată că ne îndreptăm spre depăşirea deficitului bugetar. Dacă va fi peste 3 la sută, vrem să o limităm şi să explicăm partenerilor europeni situaţia“, a afirmat Ludovic Orban.

El a mai spus că elaborarea proiectului de buget pe 2020 este o urgenţă şi că până pe 15 noiembrie noul buget trebuie prezentat Parlamentului.

În privinţa comisarului european, Orban a spus că în mod sigur noul guvern va face propunerea.

"Ne-am făcut de râs cu Rovana Plumb. Preşedintele Comisiei Europene are un termen limitat, într-adevăr s-a prelungit termenul, dar nu putem trage de timp. Cu siguranţă că vom propune comisarul. Şi aici în privinţa numelui, daţi-mi voie să nu prezint nume“, a declarat Ludovic Orban.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.