Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, spune că sunt multe localităţi în ţară în care primari sau viceprimari ai Partidului Social Democrat încearcă să-i determine pe cetăţeni să nu voteze la referendum.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Sunt tot mai multe localităţi unde ne luptăm, practic, cu primarii PSD sau viceprimarii PSD-ului care încearcă să-i determine pe cetăţeni în jurul secţiei de votare să nu îşi exercite dreptul de vot la referendum. Cunoaşteţi cazul de la Constanţa, în care o rudă a domnului Făgădău a încercat să ia cinci buletine de vot şi în urma semnalării făcute de reprezentantul PNL în secţia de votare a fost dusă la secţia de poliţie. Vă daţi seama dacă rude ale unor oameni care deţin funcţii importante încearcă să exercite un vot multiplu, ce se întâmplă în localităţi unde nu există o prezenţă atât de serioasă şi de puternică dacă şi-au permis să o facă în Constanţa", a declarat Orban, duminică, într-o conferinţă de presă.
 
Liderul PNL a mai spus că în multe localităţi continuă turismul electoral, dând ca exemple Pietrari din Dâmboviţa şi Bucov din Giurgiu.
 
"De asemenea, continuă turismul electoral în localităţi care nicidecum nu sunt renumite pentru a fi puncte de atracţie turistică. Continuă să fie autocare şi în Bucureşti şi în Dâmboviţa la Pietrari, şi în judeţul Giurgiu la Bucov şi în multe alte localităţi", a mai spus Orban.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.