Premierul Ludovic Orban spune că există riscul ca Agenţia Naţională de Integritate (ANI) să rămână fără conducere, întrucât mandatul preşedintelui instituţiei expiră în această lună şi nu este ales Consiliul Naţional de Integritate care să desemneze o nouă conducere. El afirmă că se analizează mai multe posibilităţi de rezolvare a situaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ludovic Orban s-a întâlnit, joi dimineaţă, cu preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Bogdan Stan. Ulterior, premierul a fost întrebat de jurnalişti ce s-a discutat la această întâlnire.

"Mi-a atras atenţia asupra faptului că nu este ales Consiliul Naţional de Integritate", a afirmat Orban.

El a explicat că acest Consiliu trebuie stabilit după o procedură legală, care implică şi Parlamentul.

"Absenţa Consiliului Naţionale de Integritate va afecta funcţionalitatea instituţiei pentru că mandatul preşedintelui ANI încetează, în conformitate cu legea, în jurul datei de 24 decembrie şi, în cazul în care nu există un Consiliu Naţional de Integritate care să desemneze o altă conducere a ANI, riscă să se ajungă într-o situaţie în care ANI să nu mai aibă conducere. Sigur că probabil mulţi s-ar bucura, dar în ceea ce mă priveşte pe mine consider că funcţionalitatea Agenţiei Naţionale de Integritate este extrem de importantă", a afirmat Orban.

Orban a spus că au fost investigate mai multe posibilităţi de rezolvarea a situaţiei, soluţiile urmând să fie anunţate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.